Un copil de doi ani, pus în fața a șaisprezece jucării, nu se joacă mai bine. Se mișcă dintr-un loc în altul, apucă, lasă, apucă din nou. Jocul se fragmentează, atenția se împrăștie, iar explorarea rămâne la suprafață. Acesta nu e un scenariu ipotetic, ci exact ce a observat terapeuta ocupațională Dr. Alexia Metz în cadrul unui experiment condus la Universitatea din Toledo, publicat în Infant Behavior and Development în 2017.
Concluzia cercetării i-a surprins pe mulți părinți: copiii mici se joacă mai bine, mai variat și mai îndelungat atunci când au la dispoziție mai puține jucării, nu mai multe, transmite antena3.ro.
Ce se întâmplă, concret, când sunt prea multe jucării
Studiul a urmărit 36 de copii cu vârste între 18 și 30 de luni în două condiții diferite: un grup a primit acces la 14 jucării, celălalt la 16. Copiii din grupul cu patru jucării au putut petrece mai mult timp cu fiecare obiect, au descoperit mai multe modalități de a se juca cu el și au exersat mai mult gândirea cauzală. Cei din grupul cu șaisprezece jucării treceau rapid de la un obiect la altul, fără să ajungă la o explorare reală.
Mecanismul e relativ simplu: când numărul de opțiuni e mare, atenția copilului se îndreaptă în mod reflex spre noutate, nu spre profunzime. Fiecare jucărie nouă din câmpul vizual devine o distragere, o invitație de a abandona cea de până atunci. Rezultatul nu e stimulare suplimentară, ci fragmentarea jocului și o calitate mai slabă a experienței.
E important de precizat că cercetarea acoperă strict grupa de vârstă 18-30 de luni. A generaliza cifra „4” la un copil de 5 ani ar fi o extrapolare nejustificată. Specialiștii în educație timpurie recomandă, pentru copiii preșcolari și școlari mici, un interval de 5-10 jucării disponibile simultan, bine alese în raport cu vârsta și etapa de dezvoltare.
139 de jucării și iluzia stimulării
Realitatea din multe case e departe de aceste repere. Un studiu citat în Psychology Today arată că familiile americane de clasă mijlocie aveau, în medie, 139 de jucării vizibile și accesibile copilului. Datele provin din 2012 și se refereau la un context cultural specific, însă tendința de acumulare este recunoscută larg de specialiști.
Problema nu e că există multe jucării în casă. Problema apare când toate sunt disponibile simultan. Diferența e importantă și deschide calea spre o soluție practică pe care mulți părinți o ignoră.
Rotația jucăriilor
O soluție simplă este rotația: doar o parte dintre jucării rămân la îndemâna copilului, iar celelalte sunt păstrate și schimbate periodic.
Astfel, jucăriile „uitate” pot deveni din nou interesante, fără ca părinții să cumpere mereu altele.
Mai puțin, dar mai bine
Specialiștii recomandă jucării care îi permit copilului să exploreze, să construiască, să-și folosească imaginația și să rezolve probleme, în locul celor care oferă o singură acțiune prin apăsarea unui buton.
Mai multe jucării nu înseamnă neapărat mai multă stimulare. Uneori, mai puține opțiuni înseamnă mai multă concentrare, creativitate și joacă.
