Subiectul deportărilor nu a fost încă pe deplin cercetat și înțeles, chiar dacă arhivele au fost deschise, iar tema este abordată în cărți, filme și presă. Declarațiile aparțin invitaților emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV. Potrivit lor, amploarea, impactul și istoriile deportărilor sunt o provocare pentru cercetători.
Istoricul Ion Varta afirmă că, deși a fost deschis accesul la dosare, deportările din anul 1941 rămân cel mai puțin studiat episod al represiunilor sovietice. O parte semnificativă a documentelor s-a pierdut, iar majoritatea celor deportați atunci au dispărut fără urmă.
„Nu există listele complete ale celor care au fost deportați. Nu este clar câți din cei deportați au supraviețuit, mai ales bărbați. Mai bine documentat este episodul anului 1949, dar și aici mai sunt multe documente importante care încă nu au fost aduse în spațiul public. O bună parte din aceste arhive s-au precipitat în fostul imperiu sovietic, pe la Moscova și alte orașe. Mai este mult de lucru pentru istorici la elucidarea acestei drame cumplite”, a adăugat Ion Varta.
Zinaida Bolea, doctor habilitat în psihologie la Universitatea de Stat din Moldova, consideră că istoriile deportărilor mai rămân, în mare parte, necunoscute deoarece foștii deportați au trăit decenii sub teroarea fricii și au ezitat să-și împărtășească experiențele traumatizante.
„Problema acestor oameni nu a fost abordată de comunitățile internaționale, academice, de politicieni. Decenii la rând nu a existat nicio deschidere din partea comunităților locale pentru că și consătenii nu aveau dorința de a aborda acest subiect, așa că deportații au rămas reticenți, precauți în a dezvălui celuilalt, chiar unui cercetător, despre ce i s-a întâmplat. Unii așa și spuneau că le este frică să nu se întoarcă vremurile de atunci”, a menționat Zinaida Bolea.
După anexarea Basarabiei, în iunie 1940, autoritățile sovietice au folosit deportările drept o unealtă de control și intimidare a populației băștinașe. În principalele trei valuri de deportări din anii 1941, 1946 și 1951 au fost duși în Siberia și Kazahstan peste 80 de mii de oameni. Mulți au murit pe drum sau în primele luni de adaptare din cauza frigului, foametei, bolilor.
