Atenție, consumatori: Mai multe blocuri din Chișinău și Durlești vor rămâne fără apă
Mai multe blocuri din Capitală și Durlești vor rămâne fără apă astăzi, 23 iulie. Apă Canal Chișinău anunță sistări temporare ale alimentării cu apă, cauzate de lucrări planificate de întreținere. Mai jos găsiți lista adreselor afectate și programul întreruperilor.
În intervalul 09:00 – 17:00, miercuri, 23 iulie 2025, fără apă vor fi consumatorii din următoarele străzi::
V. Lupu, 81;
or. Durleşti, str-la Durlești, 20, 20/1
Sistările au loc în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către S.A. „Apă-Canal Chişinău”.
Totodată, în intervalul 09:00 – 15:00, miercuri, 23 iulie 2025, fără apă vor fi consumatorii din următoarele străzi:
Paris, 36/1;38/1; 38/2;38/3;40,34/2; 34/3;
G. Tofan, 2; 4; 6; 43-59;
Sucevița, 41; 43; 34;
A. Iulia, 1;3;5/1; 5/2;
I. Pelivan, 17/1;17A;17/3;
I. Creangă, 82/1, 82/2, 82/4;
V. Lupu, 31;33;33/3;
G. Alexandrescu, 3, 3/1;
„Ne cerem scuze faţă de consumatorii care vor fi afectaţi de lipsa apei potabile şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, se arată într-un comunicat.
Sistările au loc în legătură cu executarea unor lucrări de înlocuire a robinetelor şi apometrelor de către S.A. „Apă-Canal Chişinău”.
FOTO SIMBOL
Candidații la funcția de judecător sau procuror vor putea susține din nou examenul dacă nu au obținut, la prima încercare, media generală de cel puțin 8,00. Proiectul a fost votat în lectura a doua de Parlamentul Republicii Moldova.
Potrivit documentului, audienții Institutului Național al Justiției (INJ) vor fi admiși la examenul repetat fără a-și pierde statutul și fără obligația de a restitui bursa primită pe durata studiilor. În cazul în care nici la cea de-a doua încercare candidatul nu va obține media generală de 8,00, acesta va fi obligat să restituie Institutului bursa încasată.
„Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în urma propunerilor formulate de INJ. Proiectul de lege conține prevederi care clarifică drepturile audienților pe parcursul formării inițiale. Astfel, aceștia vor beneficia de asigurare obligatorie de asistență medicală pe întreaga perioadă a studiilor, inclusiv pe perioada suspendării raporturilor de formare inițială din cauza unor motive de sănătate. Totodată, absența de la cursurile de formare inițială din cauza incapacității temporare de muncă nu va fi considerată abatere disciplinară, iar audientul nu va pierde bursa și nu va fi exmatriculat. Motivate vor fi și absențele în cazul unei rude de până la gradul II.
O altă modificare prevede că audienții INJ vor putea solicita suspendarea cursurilor de formare inițială în cazul incapacității temporare de muncă sau al unei stări de sănătate care face imposibilă participarea la activități de instruire. După încetarea cauzei de suspendare, audienții vor fi reîncadrați în același an de studii sau în anul următor, în funcție de circumstanțe, iar audienții nu vor fi obligați să restituie bursa pe perioada suspendării”, se arată în comunicatul emis de Parlament.
Totodată, documentul a fost completat cu prevederi care permit audienților să se transfere din categoria candidaților la funcție de procuror în categoria candidaților la funcția de judecător sau invers. Transferul se va face în termen de cel mult o lună de la emiterea ordinului de înmatriculare, în baza cererii motivate și prin ordinul directorului.
Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Prima promoție de audienți a fost admisă la Institutul Național al Justiției în septembrie 2007 și a absolvit în martie 2009. De la înființare și până în prezent, INJ a pregătit 17 promoții de absolvenți, oferind sistemului de justiție 265 de candidați la funcția de judecător și 351 de candidați la funcția de procuror.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.