Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Accident cumplit pe o șosea din Spania: Cinci morți, printre care trei copii de 8 luni, 2 și 4 ani

29 Iul. 2025, 13:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
29 Iul. 2025, 13:23 // În Lume //  Cătălina Boico

Tragedie fără margini pe o șosea din Spania. Cinci persoane, printre care trei copii de doar 8 luni, 2 și 4 ani, și-au pierdut viața, iar alte patru au fost grav rănite și transportate de urgență la spital, în urma unui impact frontal între două automobile.

Accidentul cumplit s-a produs în seara zilei de duminică, 27 iulie, în apropiere de localitatea Sisante. Familia se întorcea din vizită de la rude din San Clemente, aflat la doar 30 de minute distanță. La volan era tatăl, un bărbat de 29 de ani, alături de mama copiilor, în vârstă de 26 de ani, transmite Observatornews.ro. Ambii părinți au fost transportați de urgență la spitalul din Villarrobledo, provincia Albacete. Femeia este în afara pericolului și se află în secția de recuperare, însă bărbatul este internat în continuare la Terapie Intensivă, cu prognostic rezervat.

În cealaltă mașină se aflau patru persoane: două dintre ele, în vârstă de 32 și 48 de ani, au murit pe loc, iar ceilalți doi pasageri (de 30 și 40 de ani) sunt internați la spitalul din Albacete.

Două elicoptere medicale, două ambulanțe, unitatea de terapie intensivă mobilă, pompieri și agenți ai Gărzii Civile au intervenit la accident. Impactul a fost atât de violent încât una dintre mașini s-a răsturnat, iar corpurile victimelor au rămas prinse în interior, potrivit sursei citate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Autoritățile spaniole investighează cauzele coliziunii, existând suspiciuni că lumina foarte puternică a soarelui să-l fi orbit pentru câteva secunde pe unul dintre şoferi și a ajuns pe contrasens.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 18:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 18:20 // Slider //  Daniela Baranovschi

Comisia Europeană acuză TikTok că nu ia suficiente măsuri pentru a proteja sănătatea mintală a utilizatorilor, în special a minorilor și a persoanelor vulnerabile. Potrivit constatărilor preliminare ale anchetei, algoritmul platformei îi expune în mod repetat la videoclipuri pe teme precum tristețea, izolarea și imaginea corporală. Dacă acuzațiile vor fi confirmate, compania riscă o amendă de până la 6% din cifra de afaceri mondială.

Comisia Europeană consideră, în urma unei evaluări preliminare, că rețeaua socială TikTok încalcă legislația Uniunii Europene, deoarece expune în mod repetat utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și starea emoțională, transmite vineri agenția dpa, citată de Agerpres.

„De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi recomandă mai multe materiale de același tip, antrenându-l pe o pantă alunecoasă din care nu poate ieși cu ușurință”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședintă a Comisiei Europene.

Potrivit evaluării Bruxellesului, acest mecanism poate avea efecte dăunătoare asupra adulților vulnerabili și asupra minorilor, care ajung să fie expuși în mod repetat la videoclipuri despre subiecte precum tristețea, izolarea sau imaginea propriului corp.

Comisia consideră că măsurile de protecție aplicate în prezent de TikTok sunt insuficiente.

Utilizatorii pot selecta opțiunea „Nu mă interesează” pentru a respinge anumite videoclipuri recomandate. Cu toate acestea, algoritmul continuă să prioritizeze conținutul asociat subiectelor urmărite anterior, în loc să țină cont de preferințele exprimate de utilizatori.

TikTok riscă o amendă de până la 6% din cifra de afaceri mondială

Compania are dreptul să răspundă acuzațiilor și să introducă modificări pentru a remedia problemele semnalate de Comisie. Dacă instituția europeană va confirma definitiv încălcarea Legii privind serviciile digitale (DSA), TikTok ar putea primi o amendă de până la 6% din cifra de afaceri anuală la nivel mondial.

Constatările preliminare anunțate vineri fac parte dintr-o investigație mai amplă, deschisă de Comisia Europeană în 2024, privind respectarea de către TikTok a legislației europene.

Până în prezent, ancheta a vizat și alte presupuse încălcări ale regulilor europene, inclusiv în ceea ce privește securitatea platformei și protecția copiilor. Până acum, însă, Comisia nu a aplicat amenzi în cadrul acestei investigații.

În 2025, instituția europeană a acuzat TikTok că nu respectă standardele de transparență prevăzute de legislația UE. Compania a evitat atunci o sancțiune financiară după ce a modificat aplicația pentru a se conforma cerințelor europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!