În ultimii trei ani, de când a început invazia militară rusă în Ucraina, am asistat la o transformare vizibilă a Bisericii Ortodoxe din Moldova, ce se supune Patriarhiei de la Moscova. Din lăcașuri de cult care ar trebui să propăvăduiască adevărul, pacea și iubirea de aproapele, bisericile de la noi au ajuns mașinării de propagandă în toată legea. Or, într-un stat în care peste 90% dintre cetățeni se declară creștini ortodocși, iar încrederea în biserică e mai puternică decât în orice instituție a statului, retorica preoților devine o armă extrem de eficientă. Iar Moscova știe să o folosească … la greu, potrivit unui editorial publicat pe Nordnews.md.
După mult așteptata prăbușire a Uniunii Sovietice, oamenii noștri și-au pus toată speranța în voia și cuvântul lui Dumnezeu. Dar „Domnul”, în varianta Mitropoliei Moldovei, vorbește de la Moscova. Cu accent imperial.
Recent, la Grinăuți, Rîșcani, un preot a fost efectiv scos cu forța din biserică. Cei mai supărați dintre săteni l-au înjurat și l-au acuzat că a „vândut” biserica. Cui? Patriarhiei Române.
Părintele Constantin Turtureanu a decis să treacă parohia sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei, structură bisericească românească, recunoscută canonic în Republica Moldova. A făcut-o nu pentru „bani”, cum îi acuză cei fără de păcate.
Dar asta nu contează, când ai de-a face cu enoriași „iubitori de Dumnezeu” care îți blochează ușa, îți țipă în față și declară că „nu dăm voie presei în biserică”, pentru că „așa a spus blagocinul”, cel care, ulterior, se spală pe mâini, ca și Pilat din Pont.
În timp ce documentam tot serialul evenimentelor de la Grinăuți, am fost și eu, ca jurnalist, direct vizat de agresivitatea unora dintre ortacii lui Kiril. O femeie mi-a smuls legitimația, iar alta, indignată că o filmez într-un spațiu public, m-a amenințat cu judecata. I-am explicat calm că am dreptul, însă replica ei a fost promptă: „Nu cunoașteți legea!”. Nici explicațiile polițistului nu au fost suficiente pentru a o convinge, întrucât nici acesta, în opinia femeii, „nu știa legea”.
Ironia face că tocmai cei care se ascund cu atâta patos după buchia legii scot un preot din biserică, în văzul și auzul jignit al tuturor.
În Europa, Biserica Ortodoxă Română funcționează pe principii clare: transparență financiară, salarii oficiale pentru clerici (impozitate, ca orice venit legal), sprijin pentru comunitate, iar autonomia parohiilor e respectată. Un preot nu poate fi înlăturat de orice sărac cu duhul din sat, numai pentru că – vezi Doamne! – s-a supărat președintele raionului sau un frate de-al blagocinului.
La Mitropolia Basarabiei, preoții primesc lunar un salariu de până la 500 de euro, plătit legal prin Secretariatul de Stat pentru Culte. Plățile pentru serviciile religioase, precum: botezuri, cununii, înmormântări nu merg în buzunarul cuiva de la București, ci sunt reinvestite în comunitate, adică în renovări, activități sociale, biblioteci, cantine pentru bătrâni și alte servicii sociale.
Și-acum o întrebare: câte biserici de la noi a renovat Moscova, în acești 34 de ani de independență ai Republicii Moldova? Câte salarii oficiale a oferit patriarhia rusă preoților din satele noastre?
Poate că banii Moscovei au fost direcționați spre „pelerinaje” spre Răsărit, „misiuni” la posturi TV de partid și carduri de la Promsvyazbank – banca aia rusească, pusă sub sancțiuni internaționale pentru implicarea în războiul din Ucraina.
Este de-a dreptul „ipocrit” că cei care susțin că „apără credința” sunt primii care dau cu piciorul în învățătura sfintelor scripturi. L-au scos pe preot din Casa Domnului, dar probabil se roagă să le ierte Dumnezeu păcatele în aceeași biserică, pe care o deschid când vor ei, cu aceeași cheie, furată de la primărie.
Apropo, președintele raionului Râșcani, Vladimir Mizdrenco, român cu acte în regulă și cu apartament la București, care (uneori) vorbește în română, dar o face mai prost decât un elev de clasa a șasea, a fost printre cei care au sărit în apărarea „pravoslavnicilor” de la Grinăuți. De ce? Pentru că în Moldova, cu cât ai o funcție mai înaltă, cu atât te apleci mai ușor în fața celor care trag sforile geopolitice.
Dacă e așa, apoi Dumnezeu e Unul pentru toți, iar „Tatăl nostru” nu aparține Moscovei. Nu e al lui Mizdrenco, nici al blagocinului Arsenie Bazatin „iubitor al cărărilor albe spre rai”. Dacă-i lăsăm pe toți aceștia să ne lumineze în tainele sfinte, o să ne trezim într-o țară în care rugăciunile se spun doar cu binecuvântarea Kremlinului. Aceeași binecuvântare pe care am văzut-o prin barurile din Serghiev Posad, în care un grup de parohi savureau bere rece. De, sunt oameni și ei. Și au pofte de tot felul.
Poate că părintele Turtureanu a greșit – a uitat că în Moldova, când spui că vrei o biserică liberă de Moscova, trebuie să te pregătești să fii dat afară din ea.
Ironia amară e că mulți dintre cei care strigau lozinci „pentru ortodoxie” au pașapoarte românești și merg la pelerinaje în România, unde – surpriză! – sunt primiți de preoți de peste Prut, adică, ai instituției pe care o contestă acasă. Atunci nu mai e trădare. Atunci nu mai e „schismă”. Atunci Dumnezeu e român și pașaportul UE – mană cerească.
Cine a închis cu adevărat bisericile în Basarabia? O întrebare care îi deranjează profund pe cei ce vorbesc astăzi despre „cotropirea Patriarhiei Române în Moldova”.
După 1944, nu România a tras obloanele lăcașurilor sfinte și i-a trimis pe preoți în Siberia, dar puterea sovietică, adusă cu tancurile și păstrată până azi în icoanele pictate cu chipul unui anume „patriarh Kirill”. Sau Gundeaev?…
Și tot Kremlinul a făcut o armă ideologică din „pravoslavia” pe care „o apără” cu drone și rachete.
După toate, ajungi să te întrebi: Oare pentru cine a suferit Iisus pe cruce? Pentru alde ăștia, mercenari în sutane?
