Pompierii moldoveni din cel de-al doilea contingent dislocat în Grecia au intrat imediat în acțiune. Ei au fost chemați la intervenție încă din prima lor zi operațională, pentru a sprijini autoritățile elene în lupta cu incendiile de vegetație.
Potrivit IGSU, imediat după sosire, pompierii moldoveni au intervenit lângă localitatea Melissa, unde un incendiu amenința zona de locuit.
În condiții de vânt puternic, pompierii au acționat prompt, aplicând tactici eficiente de localizare și stingere, adaptate terenului dificil și condițiilor meteo nefavorabile.
Intervenția a continuat și pe timpul nopții, iar după aproximativ 10 ore de luptă continuă cu flăcările, echipa s-a întors în baza de operații.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Pe 2 august, pompierii moldoveni au fost mobilizați din nou, de această dată în apropierea localităților Kokkori și Evinochori, unde au lucrat cot la cot cu pompierii greci pentru localizarea și lichidarea focarelor de ardere.
Cel de-al doilea contingent moldovenesc, format din 22 de pompieri specializați în stingerea incendiilor forestiere, a ajuns în Grecia pe 1 august 2025, efectuând rotația efectivelor.
VIDEO Moldova susține Grecia în lupta cu focul: Alți 22 de pompieri, detașați în teren




