Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Circulație îngreunată pe drumul național M5 din cauza deformării betonului provocate de caniculă

05 Aug. 2025, 10:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Valentina Canasina
05 Aug. 2025, 10:30 // Actualitate //  Valentina Canasina

Administrația Națională a Drumurilor anunță că, pe drumul național M5 (Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina), la km 184+200, în sectorul Bălți, aproape de localitatea Dumbrăvița, s-au ridicat dalele de beton din cauza temperaturilor extreme înregistrate în această perioadă.

Echipele de intervenție au acționat în cursul serii trecute, efectuând lucrări provizorii pentru a permite desfășurarea traficului în condiții de siguranță. În cursul zilei de astăzi, sunt în desfășurare lucrări de reparație a sectorului afectat.

Conducătorii auto sunt îndemnați să manifeste prudență în zona lucrărilor și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită.

Administrația Națională a Drumurilor reamintește că astfel de fenomene pot apărea pe drumurile cu îmbrăcăminte din beton-ciment, în special în contextul avertizărilor meteorologice frecvente de tip cod galben sau portocaliu de caniculă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 13:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
04 Nov. 2026, 13:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Procurorii au pornit o cauză penală în urma atacului cibernetic în care au fost extrase datele a aproximativ 750.000 de cetățeni ai Republicii Moldova. Ancheta este abia la început, iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) nu poate spune, deocamdată, ce instituții au fost vizate și de unde a fost lansat atacul.

Șeful PCCOCS, Victor Furtună, a declarat că dosarul a fost deschis în baza articolului 259 din Codul penal, care se referă la accesul ilegal la sistemele informatice. Procurorul a făcut declarațiile după audierile desfășurate cu ușile închise în Parlament, pe 4 noiembrie.

Întrebat dacă există deja persoane care au statut de învinuit sau dacă atacul ar fi putut veni dintr-un anumit stat, Furtună a evitat să ofere detalii. Acesta a precizat că toate aceste aspecte fac parte din anchetă și că divulgarea informațiilor ar putea afecta investigația.

„– A fost pornită o cauză penală în baza articolului 259 din Codul penal, care se referă la accesul ilegal la un sistem informatic. Nu putem oferi mai multe detalii despre urmărirea penală.

– Sunt vizate anumite instituții?

– Este prea devreme pentru a oferi astfel de informații. Cauza penală se află într-o etapă incipientă.

– Din partea căror țări ar fi putut fi lansat atacul?

– Nu putem comunica astfel de informații. Aceste aspecte fac obiectul cauzei penale. Evident, urmărirea penală durează”, a spus Furtună miercuri, 4 noiembrie, după audierile din Parlament.

Amintim că, în perioada 19–23 octombrie, în urma atacului cibernetic au fost extrase datele a aproximativ 750.000 de cetățeni. Informațiile vizate includ date de identitate, despre familie, statut social și medical, pensii, bunuri, vehicule și informații financiare, inclusiv coduri IBAN și date din sistemul MPay.

În urma incidentului, directoarea Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, a fost demisă. Totodată, președinta Maia Sandu a anunțat că va convoca o ședință a Consiliului Național de Securitate pentru a discuta situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!