Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Popovici a devenit ambasador al mărcii de la care și-a cumpărat bolidul. Porsche Moldova o vrea pe Nichita?

17 Aug. 2025, 14:49
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
17 Aug. 2025, 14:49 // Sport //  Realitatea.md

David Popovici, tânărul în vârstă de 20 de ani, dublu medaliat cu aur la probele de 100 și 200 metri liber la Campionatele Mondiale de Natație 2025, a devenit brand ambasador al Porsche România!

Iepurașul de Paște a fost generos cu graviduța Anastasia Nichita. Campioana olimpică are o mașină nouă!

Celebrul brand de autoturisme și-a declarat public admirașia față de David cel Mare, după ce tânărul sportiv și-a achiziționat un bolid Porsche în valoare de 120.000 de euro, în luna ianuarie a acestui an. Decizia înotătorului a stârnit, pe atunci, unele dintre cele mai controversate dezbateri în spațiul public.

„Porsche România anunță, cu mândrie, că multiplul campion olimpic, mondial și european la înot David Popovici a fost numit oficial Friend of the Brand. Acest parteneriat reflectă alinierea puternică dintre Popovici și valorile fundamentale ale Porsche: performanță, originalitate, autenticitate și carismă!”, se arată într-un comunicat remis de compania auto pe Instagram.

Pentru o colaborare de lungă durată, David Popovici este nevoit să contribuie la inițiativele Porsche, atât din domeniul sportiv, cât și din alte domenii de activitate.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Porsche Romania (@porsche.romania)

În schimb, tânărul va primi diverse modele de autoturisme marca Porsche, pentru a le testa și promova. În cadrul ședinței foto care a fost realizată pentru anunțarea parteneriatului, David a condus un Porsche Mecanic Electric, pe Pasajul Basarab din Capitală.

„În apă totul este despre viteză, precizie și control – exact valorile pe care le regăsesc la Porsche, un brand care a transformat performanța în artă. În copilărie aveam postere cu diverse modele de 911 pe pereții din cameră, iar acum mă bucur că drumurile noastre se întâlnesc oficial. De data aceasta nu mai trebuie să privesc de la distanță, ci sunt gata să fac parte din poveste!”, a transmis David Popovici.

La începutul lunii ianuarie, David Popovici a achiziționat un Porsche Spyder de aproximativ 120.000 de euro, stârnind reacții controversate. Economistul Cristian Păun a considerat decizia „extrem de neinspirată”, sugerând că ar fi fost mai bine să cumpere un apartament în București. Gazetarul Cristian Tudor Popescu a criticat mai degrabă obsesia sportivului pentru acest model, decât achiziția în sine.

Situația a escaladat când un vecin a amenințat că îi va incendia mașina, iar Popovici a obținut un ordin de restricție de la Judecătoria Sectorului 2. El explica: „Îmi plac mașinile și m-am bucurat să iau acest model pe care îl urmăream de doi ani, documentându-mă despre prețuri și review-uri. Sunt mândru și fericit că am reușit”.

De asemnea, David Popovici și-a dat acordul unei colaborări cu UiPath, lider global în automatizarea agentică: „În această calitate, Popovici va participa, inclusiv ca speaker, la mai multe evenimente ale UiPath la nivel global. Parteneriatul, care se va întinde pe o perioadă de patru ani, îl va susține pe tânărul sportiv pe tot parcursul pregătirii sale pentru cele mai mari competiții europene și mondiale de înot, culminând cu Jocurile Olimpice de vară din 2028 de la Los Angeles!”.

Românul mai are în portofoliu parteneriate comerciale cu Arena, Edenia, Omega, Orange, Raiffeisen Bank și Liziera de Lac.

Mi mult de atât, Popovici a devenit și ambasador al fundației Hope and Homes for Children.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!