Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Curățenia primarului Ceban – eșuează? Chioșcurile de flori se transformă în construcții capitale, în ritm rapid

06 Aug. 2021, 14:53
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Aug. 2021, 14:53 // Societate //  Realitatea.md

La doar câteva zile după ce Primarul Capitalei, Ion Ceban, a declarat că chioșcurile de flori de pe strada Ion Creangă, din apropierea cinematografului „Flacăra” au fost evacuate – în locul lor apar, în ritm rapid, construcții capitale, racordate la rețeaua de electricitate și canalizare. Anunțul referitor la evacuarea gheretelor a fost făcut pe data de 22 iulie 2021, iar pe data de 4 august, construcțiile capitale ce le înlocuiesc, deja sunt realizate în proporție de 70%, scrie portalul de știri economice Bani.md.

Lucrările sunt în toi, iar ploile din ultimele zile nu au fost un impediment pentru realizarea lucrărilor.

Pe data de 22 iulie 2021, Primarul Capitalei Ion Ceban scria despre faptul că „Toată zona din preajma fostului Cinematograf ,, Flacăra”, la Buiucani, este în proces de modernizare.

Gheretele din preajmă care erau ilegal amplasate anterior, au fost evacuate, iar acolo nu va mai fi permis comerţul ambulant.

La fel, şi pavilioanele din exteriorul pieţei comerciale, inclusiv acele unde se vindeau anterior flori, au fost evacuate.

Pentru comercianţii de flori sunt reconstruite alte locuri de comerţ”.

În momentul în care a fost făcut anunțul, nu au fost oferite detalii despre unde și în ce modalitate vor fi reconstruite alte locuri de comerț pentru comercianții de flori, iar despre construcțiile capitale care sunt realizate în acest moment, în locul gheretelor de flori, nu deținem, la fel, nicio informație din partea autorităților.

Am telefonat Serviciul de Presă al Primăriei pentru a afla mai multe detalii, însă nu ni s-a răspiuns la telefon.

Primarul Capitalei, Ion Ceban, se află în prezent în concediu anual de odihnă.

Redacția Bani.md va investiga în continuare subiectul pentru a afla despre cine sunt beneficiarii finali ai acestor construcții, ce tipuri de activități se vor desfășura și dacă sunt construite în concorcordanță cu strategia de „eliminare a gheretelor din Chișinău”.

Bani.md precizează că din momentul învestirii în funcție, primarul Capitalei Ion Ceban, a declarat război gheretelor care îngreunau accesul pietonilor pe trotuarele capitalei, construcțiilor ilegale și panourilor stradale.

De precizat că un asemenea proiect, de înlocuire a gheretelor de flori, a fost realizat și pe strada Trăian, din sectorul Botanica al Capitalei.

În locul gheretelor de flori au fost reconstruite spații comerciale, doar că beneficiarii acestor spații nu mai sunt comercianții de flori, ci localuri, magazine alimentare și doar un agent economic care propune flori cumpărătorilor.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 14:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 14:23 // Slider //  Vlada Ciorici

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit sâmbătă, 24 octombrie, la Budapesta, cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar. Discuțiile au vizat parcursul european al Moldovei, cooperarea economică și energetică și securitatea regională, potrivit Președinției.

„Interlocutorii au salutat deschiderea, în acest an, a patru grupuri de capitole de negociere și au discutat pașii următori pentru deschiderea celorlalte două rămase. Au reafirmat, totodată, că extinderea Uniunii Europene este o investiție în securitatea întregii Uniuni”, se arată în comunicatul Președinției.

În plan economic, Maia Sandu a salutat prezența companiilor maghiare în Moldova și a încurajat noi investiții. Părțile au discutat și despre cooperarea energetică, inclusiv diversificarea surselor și interconectarea regională, precum și despre extinderea legăturilor aeriene directe dintre Chișinău și Budapesta.

La capitolul securitate, au fost abordate rezistența Ucrainei și amenințările hibride ale Rusiei, inclusiv violările repetate ale spațiului aerian al Moldovei de către drone și rachete rusești.

Moldova și Ungaria au semnat în 2020 o declarație de parteneriat strategic. Documentul prevede sprijinul Ungariei pentru integrarea europeană a Moldovei, dialog politic regulat la toate nivelurile și cooperare în domeniile economic, energetic, al securității, educației și culturii.

Este prima vizită a Maiei Sandu în Ungaria. Șefa statului se află la Budapesta la invitația lui Péter Magyar, pentru evenimentele dedicate împlinirii a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956.

Vineri, alături de mai mulți șefi de stat și de guvern, Sandu a participat la ședința solemnă a Adunării Naționale a Ungariei și la ceremonia de comemorare din Piața Kossuth.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

FOTO Maia Sandu a ajuns la Budapesta, la invitația premierului Péter Magyar