Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Trei cetățeni ucraineni, prinși încercând să mituiască polițiștii de frontieră la intrare în Moldova

26 Sept. 2025, 13:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Sept. 2025, 13:48 // Actualitate //  Realitatea.md

Trei cetățeni ucraineni au fost prinși în această săptămână în timp ce încercau să mituiască polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei „Mirnoe”, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Tentativele de corupere activă au fost dejucate datorită vigilenței și profesionalismului angajaților Poliției de Frontieră.

Cei trei bărbați, cu vârste de 38, 39 și 55 de ani, se aflau la volanul unor microbuze înmatriculate în Ucraina, utilizate pentru transportul de pasageri. În timpul controlului, aceștia au plasat sume de bani în documentele de călătorie, încercând astfel să faciliteze trecerea frontierei. Unul dintre șoferi se deplasa pe ruta Umani – Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău, iar ceilalți doi – pe ruta Umani – Giurgiulești.

În cadrul discuțiilor, cei trei au recunoscut că banii au fost oferiți cu scopul de a influența procesul de verificare. Polițiștii de frontieră au refuzat ferm mita, au denunțat cazurile și le-au documentat conform prevederilor legale. Persoanele implicate și-au continuat călătoria.

Poliția de Frontieră reamintește că orice tentativă de mituire constituie infracțiune și este sancționată de lege.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 13:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2026, 13:59 // Slider //  Realitatea.md

SA „Energocom” solicită majorarea prețului reglementat la energia electrică cu aproximativ 30%, de la 2,68 lei/kWh, cât este în prezent, la 3,51 lei/kWh. Noul preț este propus pentru anul 2026, potrivit calculelor prezentate de companie.

Potrivit argumentelor Energocom, tariful solicitat a fost calculat în baza costurilor aferente energiei electrice din surse regenerabile, a volumelor prognozate pentru perioada ianuarie-decembrie 2026 și a devierilor financiare acumulate.

În calcul au fost incluse cheltuieli totale de aproximativ 3,09 miliarde de lei pentru energia electrică din surse regenerabile, precum și costuri pentru serviciile de sistem și administrarea garanțiilor de origine. Compania a luat în considerare și mijloacele financiare necesare pentru asigurarea lichidităților pe o perioadă de o lună, estimate la 43,6 milioane de lei.

Un alt element care influențează prețul solicitat îl reprezintă devierile curente, care se ridică la 236,4 milioane de lei pentru perioada ianuarie-septembrie 2026. Totodată, compania a inclus în calcule devierile anului precedent, în valoare negativă de aproximativ 99,9 milioane de lei.
În urma acestor calcule, Energocom solicită aprobarea prețului reglementat de 3,51 lei/kWh pentru întregul an 2026.

Ce înseamnă această majorare pentru consumatori.

Dacă solicitarea va fi aprobată, prețul va crește cu 83 de bani pentru fiecare kilowatt-oră, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ 31%. Solicitarea nu vizează direct tariful achitat de gospodării, ci prețul reglementat de furnizare a energiei electrice de către Energocom în calitate de furnizor central. Cu toate acestea, prețul reprezintă o componentă a costurilor de achiziție pentru furnizorii de energie electrică și poate influența calculele tarifare ulterioare.

În prezent, Energocom are aprobat un preț reglementat de 2,01 lei/kWh, stabilit de ANRE la 31 martie 2026. Atunci, autoritatea de reglementare decisese reducerea prețului cu aproximativ 28%, invocând diminuarea costurilor de procurare a energiei și ajustarea volumelor estimate.

Amintim că la începutul acestei săptămâni, directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a anunțat că tarifele la energia electrică din Republica Moldova ar putea crește cu până la 15% pentru consumatorii finali.