Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO O comediantă din Republica Moldova va deschide show-ul celebrului Ricky Gervais la Wembley

06 Oct. 2025, 15:02
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
06 Oct. 2025, 15:02 // Life //  Realitatea.md

Valeria Vulpe, originară din Republica Moldova, a câștigat marele premiu al competiției internaționale Spirit of Comedy 2025, obținând șansa de a urca pe scena stadionului Wembley din Londra, în deschiderea spectacolului celebrului comediant britanic Ricky Gervais.

Concursul, sponsorizat de Dutch Barn Vodka, a reunit peste 400 de participanți din întreaga lume. După mai multe etape de selecție și spectacole live, doar 15 comedianți au ajuns în finală. Valeria Vulpe a reușit să impresioneze juriul și publicul deopotrivă, obținând cele mai multe voturi și trofeul competiției, însoțit de un premiu în valoare de 5.000 de lire sterline.

Spectacolul la care Valeria va evolua va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie, pe una dintre cele mai mari scene din lume – stadionul Wembley din Londra. Momentul marchează o realizare notabilă pentru comediantă, care devine astfel prima reprezentantă a Republicii Moldova ce va performa într-un eveniment de asemenea anvergură.

Potrivit jurnalistei Nata Albot, care a făcut publică vestea pe pagina sa de Facebook, Valeria este de profesie matematiciană, a studiat în străinătate și vorbește fluent limba engleză. În ultimii ani, ea a participat la spectacole de stand-up în mai multe țări, căutând un public care să rezoneze cu stilul său de umor.

Reprezentanții Spirit of Comedy au transmis un mesaj de apreciere pentru toți concurenții, menționând că „viitorul comediei arată mai luminos ca niciodată”. Organizatorii au confirmat că o nouă ediție a competiției este deja planificată pentru anul viitor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:05
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:05 // Sport //  Ana Panaguța

Judocanul moldovean Ciprian Gribineț a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U23, desfășurat la Napoli, Italia.

Sportivul a urcat pe podium după ce a obținut patru victorii în categoria de greutate de 81 kg. Acesta i-a învins pe elvețianul Thien Oulevey, spaniolul Inaki Merchtan, sârbul Vasilije Grujicic și bulgarul Hristo Valkov. Singura înfrângere a fost în fața turcului Erman Gurgen.

Medalia de la Napoli completează un an cu rezultate importante pentru Ciprian Gribineț. În acest an, judocanul a mai obținut medalia de argint la competiția European Open de la Tallinn.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!