Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Sărăcia copiilor în Moldova atinge cote alarmante: peste o treime trăiesc în condiții de sărăcie absolută

10 Oct. 2025, 15:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Oct. 2025, 15:06 // Societate //  Realitatea.md

Rata sărăciei absolute în rândul copiilor din Republica Moldova a continuat să crească în perioada 2022–2024, atingând în 2024 33,6%, aceeași valoare înregistrată și pentru întreaga populație, dar cu o creștere mai accentuată decât anul precedent (+3,4 puncte procentuale). În același timp, 17,1% dintre copii trăiesc în sărăcie extremă, față de 15,4% din totalul populației, arată un studiu elaborat de Biroul Național de Statistică.

Copiii din sate sunt mai săraci

Diferențele între mediul urban și rural sunt semnificative. În 2024, 46,6% dintre copiii din mediul rural se aflau sub pragul sărăciei absolute, comparativ cu 18,6% în mediul urban. Rata sărăciei în rândul copiilor din orașe a crescut cu 4,2 puncte procentuale, iar în mediul rural cu 2 puncte procentuale.

Factorii care influențează nivelul sărăciei copiilor includ dimensiunea gospodăriei și tipul acesteia. Copiii din familiile cu trei sau mai mulți copii sunt cei mai expuși riscului de sărăcie (53,3%), în timp ce copiii din gospodăriile cu un singur copil au cea mai scăzută rată a sărăciei (22,2%). De asemenea, copiii din gospodării formate din mai multe nuclee familiale, predominante în mediul rural, înregistrează o rată a sărăciei de 41,1%.

Migrația părinților afectează copiii

Statutul ocupațional al părinților rămâne un factor esențial pentru bunăstarea copiilor. Cea mai scăzută rată a sărăciei (18,2%) se înregistrează în familiile în care ambii părinți sunt salariați. Rata crește la 29,2% în gospodăriile cu un singur părinte salariat și este cea mai mare în cazul copiilor cu cel puțin un părinte care lucrează pe cont propriu.

O altă problemă importantă este migrația părinților: 15,9% dintre copii au cel puțin un părinte plecat peste hotare. Nivelul sărăciei în aceste familii este cu 3,4 puncte procentuale mai mare decât în gospodăriile cu părinți prezenți (33,1%). În plus, creșterea anuală a ratei sărăciei a fost mai accentuată pentru copiii cu părinți plecați (+4,4 puncte procentuale) comparativ cu cei cu părinți acasă (+3,2 puncte procentuale).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!