Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Piramida financiară TUX dă ultima lovitură: Cere 100 de dolari pentru restabilirea contului

10 Oct. 2025, 17:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
10 Oct. 2025, 17:29 // Actualitate //  Vlada Ciorici

După colapsul din 7 octombrie, când piramida financiară TUX a lăsat mii de moldoveni fără economii, administratorii platformei continuă să-i manipuleze pe utilizatori prin noi scheme. Dacă inițial cereau 100 de dolari sub pretextul „plății impozitelor”, acum accesul la conturi este condiționat de o „taxă de activare” de 100 de dolari. Între timp pagina web TUX Moldova a fost suspendată, transmite bani.md

În seara zilei de 9 octombrie, utilizatorii au primit un mesaj în care li se promitea restaurarea conturilor și a fondurilor, dar numai după autentificarea pe un nou server și plata sumei solicitate. În mesaj, administratorii TUX invocă motive precum „certificarea de conformitate pentru listarea pe burse internaționale” și „securitatea activelor utilizatorilor”.

„Retragerile, transferurile și câștigurile vor reveni la normal după autentificare”, se arată în comunicatul fals transmis victimelor, care sunt presate să finalizeze procedura în termen de 72 de ore.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Între timp, pierderile totale generate de prăbușirea TUX sunt estimate la 48 de milioane de euro, potrivit mai multor surse de pe canalele de Telegram. Platforma, care promitea câștiguri rapide de până la 4% pe zi, a atras zeci de mii de persoane din Republica Moldova.

Contactat de presă, Iurie Roșca, șeful Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice din cadrul INI, a confirmat că a fost inițiat un proces penal pe marginea acestui caz: „Există temeiuri rezonabile să credem că activitatea desfășurată de TUX reprezintă o fraudă financiară.”

 

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Nov. 2026, 17:41 // Societate //  Daniela Baranovschi

Din 2 noiembrie, gospodăriile din Republica Moldova se pot înregistra pentru a primi compensații la energie în sezonul rece 2026–2027. În timp ce unii oameni spun că orice ajutor este binevenit, alți moldoveni consideră că sumele anunțate de Guvern sunt prea mici și nu vor acoperi cheltuielile pentru încălzire. Echipa Realitatea a discutat cu mai mulți cetățeni pentru a afla ce cred despre valoarea sprijinului.

„Fără compensații nu ne descurcăm. Nu e prea mare, nu e consistent ajutorul. Măcar trei mii de lei să fie, jumătate din costul pe care-l avem”, a spus o femeie.

O altă persoană consideră că ajutorul ar trebui să fie de cel puțin 2.000–2.500 de lei, dar spune că oamenii se vor mulțumi cu suma oferită.

„Cam e mic, dar cât este, atât. Mai mare ar trebui, în jur de două, două jumate de mii de lei”, a declarat aceasta.

„Prețurile sunt foarte mari, pensiile foarte mici, nu o să ne ajungă. E cam puțin, prețurile au crescut comparativ cu anul trecut, practic de două ori. Anul trecut tot așa au dat compensații, anul ăsta nu se schimbă suma. Ar trebui să fie mai mult. Ca cetățenii să se descurce, ar trebui mărite salariile, pensiile, ca oamenii să achite singuri”, a spus o femeie.

Alți moldoveni spun că vor depune cereri, însă se îndoiesc că ajutorul va avea un impact real asupra pensionarilor și celor care câștigă salarii mici.

„Cred că o să depun, dar consider cumva o luare în derâdere a cetățenilor. Toate prețurile au crescut, salariile nu au fost ajustate, iar această compensare practic nu va fi simțită de păturile sociale care au un salariu minim sau pensionarii”, a afirmat o tânără.

În acest sezon rece, compensațiile vor fi cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru gospodăriile care se încălzesc cu gaze naturale sau energie termică. Cei care folosesc lemne sau energie electrică vor putea primi cel mult 800 de lei. Valoarea ajutorului va fi stabilită individual, în funcție de vulnerabilitatea energetică a fiecărei gospodării și de sursa principală de încălzire.

Pentru a primi ajutorul financiar, cererile trebuie depuse pe platforma compensatii.gov.md până la 27 noiembrie. Ulterior, oamenii se vor putea înregistra până pe data de 25 a fiecărei luni, iar sprijinul va fi acordat din luna depunerii cererii.

Autoritățile estimează că între 660.000 și 670.000 de gospodării vor beneficia de ajutor în acest sezon. Bugetul programului este estimat la 2,6–2,7 miliarde de lei.

Cine nu va primi ajutor

Nu vor putea primi compensații gospodăriile în care valoarea cadastrală cumulată a proprietăților depășește un milion de lei, calculată în baza valorilor de dinaintea reevaluării din 2026. De asemenea, vor fi excluse gospodăriile ai căror membri au obținut dividende de cel puțin 150.000 de lei în 2025 sau dobânzi bancare mai mari de 4.000 de lei în același an.

Un alt criteriu vizează cheltuielile medii lunare pentru încălzire din sezonul trecut, dacă acestea au fost cel puțin egale cu valoarea a 350 de metri cubi de gaze. Nu vor primi ajutor nici gospodăriile care dețin un automobil cu o vechime de cel mult trei ani. La verificarea acestor criterii vor fi luate în calcul bunurile și veniturile tuturor membrilor gospodăriei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!