Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Actrița Diane Keaton a murit la 79 de ani. O carieră de peste cinci decenii, marcată de roluri iconice

12 Oct. 2025, 11:28
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
12 Oct. 2025, 11:28 // În Lume //  Ana Panaguța

Actriţa americană Diane Keaton, celebră pentru rolurile din „Father of the Bride” şi „First Wives Club”, a murit la vârsta de 79 de ani, a relatat sâmbătă revista People, citând un purtător de cuvânt al familiei, informează știrileprotv.ro. Până în prezent, nu au fost oferite detalii privind cauza morții, iar apropiații au cerut discreție în aceste momente dificile.

Vestea a provocat un val de reacții în lumea filmului, mulți colegi de breaslă exprimându-și șocul și tristețea. Diane Keaton era una dintre cele mai respectate actrițe de la Hollywood, cu o carieră de peste cinci decenii și un stil inconfundabil.

A câştigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din „Annie Hall” în 1978.

Keaton, care a devenit faimoasă în anii 1970, a jucat în filme de succes precum „Nașul”, „Annie Hall”, „Baby Boom”, „Clubul Primelor Neveste” și „Ceva, ceva tot o ieși”, scrie New York Post.

Keaton s-a născut în Los Angeles. Actrița și-a făcut debutul cinematografic în 1970, în filmul „Lovers and Other Strangers”.

În 1972, a devenit un nume cunoscut, jucând rolul Kay Adams-Corleone în „Nașul”, alături de Marlon Brando și Al Pacino.

În același an, Keaton a apărut alături de Woody Allen în „Play It Again, Sam”. A fost începutul unei colaborări de decenii între cei doi, care au lucrat împreună la opt filme, inclusiv „Annie Hall”, pentru care Keaton a câștigat un premiu Oscar în 1978.

Alte filme apreciate regizate de Allen în care a jucat actrița includ „Interiors”, „Manhattan” și „Radio Days”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 19:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 19:00 // Societate //  Realitatea.md

Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026. Distincțiile sunt acordate pentru realizări remarcabile în domeniile literaturii, artelor plastice, cinematografiei, medicinei, științei și sportului.

Laureații Premiului Național pentru anul 2026 sunt:

Claudia Partole, poetă, prozatoare, dramaturgă, eseistă și jurnalistă – pentru întreaga activitate literară și culturală, contribuția la dezvoltarea literaturii pentru copii și tineret, promovarea lecturii și formarea culturală a tinerei generații.

Veaceslav Fisticanu, artist plastic și pedagog, Maestru în Artă – pentru întreaga activitate artistică și pedagogică, contribuția la dezvoltarea picturii contemporane din Republica Moldova, formarea generațiilor de artiști plastici și promovarea artei plastice naționale.

Valeriu Jereghi, regizor, scenarist și scriitor, Maestru în Artă, Artist al Poporului, Cavaler al Ordinului Republicii – pentru realizarea volumului „Nuvele cinematografice”, contribuția la dezvoltarea cinematografiei și promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan internațional.

Valeriu Cușnir, medic oftalmolog, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale, șef al Catedrei oftalmologie și optometrie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – pentru contribuția la dezvoltarea oftalmologiei și optometriei, modernizarea metodelor de diagnostic și tratament și formarea specialiștilor în domeniu.

Igor Povar, doctor habilitat în științe chimice, șef al Laboratorului „Metode Fizico-Chimice de Cercetare și Analiză” din cadrul Institutului de Chimie al Universității de Stat din Moldova – pentru ciclul de rezultate științifice „Fundamente termodinamice pentru predicția și controlul proceselor chimice complexe în tehnologii de tratare a apelor și protecție a mediului”.

Margareta Curtescu (Maria Abramciuc), cercetătoare, critic literar, eseistă și scriitoare, doctor în filologie, cercetător științific coordonator în cadrul Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Universității de Stat din Moldova – pentru contribuția la cercetarea și valorificarea literaturii române din Basarabia, dezvoltarea criticii și istoriei literare, precum și pentru activitatea universitară și creația literară.

Oleg Crețul, sportiv de performanță la para judo, Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit al Republicii Moldova, președinte al Comitetului Paralimpic al Republicii Moldova și președinte de onoare al Federației Sportive Naționale de Judo pentru Persoane cu Dizabilități – pentru performanțele sportive de referință și contribuția la dezvoltarea și promovarea mișcării paralimpice din Republica Moldova.

Laureații au fost selectați prin vot secret de Comisia pentru decernarea Premiului Național, în urma examinării candidaturilor depuse. În acest an, în total, au fost prezentate 25 de dosare. Premiul Național este acordat anual de Guvern pentru realizări remarcabile în domenii de importanță națională. Fiecare premiu constă într-o diplomă, o medalie și o recompensă financiară în valoare de 100 de mii de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona