Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Maia Sandu, Alexandru Munteanu și Igor Grosu – topul încrederii moldovenilor

14 Nov. 2025, 11:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Nov. 2025, 11:29 // Societate //  Realitatea.md

În doar două săptămâni de la învestire, prim-ministrul Alexandru Munteanu se situează pe locul doi în topul încrederii cetățenilor, după președinta Maia Sandu. Cei doi sunt urmați de președintele Parlamentului Igor Grosu, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, și liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi. Datele se conțin în sondajul socio-politic de tip Omnibus – ediția lunii noiembrie, prezentat de compania Ates Research Group.

Potrivit sondajului, politicienii în care cetățenii au cea mai mare încredere „în primul rând” sunt Maia Sandu, menționată de 38,9% dintre respondenți, Igor Dodon – 3,7% și Renato Usatîi – 3,1%. Aceștia sunt urmați de liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, menționat de 2,9% din intervievați, primarul capitalei, Ion Ceban, și liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin – câte 2,6%, deputatul Alexandr Stoianoglo – 1,9% și Alexandru Munteanu – 1,8%, ceilalți politicieni înregistrând procente mai mici.

În „al doilea rând”, respondenții l-au menționat pe Igor Grosu (7,6%), Alexandru Munteanu (7,4%) și Igor Dodon (3%), în timp ce ceilalți politicieni au obținut sub 3%. În privința lipsei de încredere, 23,9% dintre respondenți au declarat că nu au încredere în niciun politician „în primul rând”, procentul crescând la 40,5% când întrebarea s-a referit la „al doilea rând”.

Într-o conferință de presă la IPN, directoarea companiei Ates Research Group, Veronica Ateș, declarat că, luând în calcul ambele rânduri, prim-ministrul Munteanu devine al doilea politician preferat după Maia Sandu. „Este surprinzător că o persoană publică, într-un timp atât de scurt de la numirea în funcție, poate acumula un procent atât de mare al încrederii publicului”, a adăugat Veronica Ateș.

Fiind întrebați cu ce partid se identifică cel mai mult din punct de vedere al valorilor, 38,4% dintre respondenți au ales Partidul Acțiune și Solidaritate. Urmează PSRM (6,5%), Mișcarea Alternativa Națională (4,6%), PPPN (4,2%) și PDA” (2,8%).

Referitor la integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, aproximativ 60% dintre cetățeni ar vota „pentru” în cazul unui referendum, aproape 30% ar vota „contra”, iar 10% nu s-au decis sau nu ar participa. Veronica Ateș a remarcat că procentul susținătorilor integrării a crescut, în timp ce cel al opozanților a scăzut.

Sondajul a fost efectuat în perioada 31 octombrie – 10 noiembrie pe un eșantion de 1 003 respondenți din 337 de localități.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 08:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
23 Oct. 2026, 08:33 // Societate //  Valentina Buza

Elevii din toate instituțiile de învățământ general din Republica Moldova vor avea vacanța de toamnă în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.

În acest interval de nouă zile, copiii vor lua o pauză de la ore, iar părinții sunt îndemnați să le asigure un mediu sigur.

Este recomandat ca elevii să respecte un program echilibrat de somn, să petreacă timp în aer liber, să facă mișcare și să limiteze timpul petrecut în fața ecranelor. Activitățile în familie, lectura și jocurile educative pot contribui la o vacanță plăcută și utilă.

Autoritățile din domeniul educației urează tuturor elevilor o vacanță frumoasă și în siguranță. Cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie.