Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Contractul lui Lionel Messi la PSG – publicat! Va primi o sumă colosală și salariu de milioane

12 Aug. 2021, 22:09
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Aug. 2021, 22:09 // Actualitate //  Realitatea.md

În presa franceză a apărut varianta publică a contractului lui Lionel Messi cu cei de la clubul de fotbal Paris Saint Germain (PSG), informează Realitatea.md. Ziarul „Le Parisien” al lui PSG a publicat cifrele oficiale ale noii înțelegeri, astfel că se știe exact ce salariu primește argentinianul.

Potrivit sursei, Messi urmează să primească un salariu de 41 de milioane de euro. Astfel, fotbalistul îl depășește pe Neymar în clasamentul salariilor de pe Parc des Princes, brazilianul încasând aproximativ 37 de milioane de euro anual.

Fosta vedetă a Barcelonei a primit și un bonus uriaș: 40 de milioane de euro. De asemenea, gruparea pariziană a inclus mai multe bonusuri de performanță, Messi urmând să primească și mai mulți bani în cazul câștigării Ligii Campionilor sau obținerii Balonului de Aur pentru a șaptea oară.

Messi nu a avut parte de o perioadă de pregătire înainte de startul sezonului, iar, de când a câștigat finala Copa America alături de Argentina în duelul cu Brazilia, scor 1-0, sextuplul câștigător al Balonului de Aur nu a mai evoluat.

Pentru Messi a urmat apoi o binemeritată vacanță. Întors la Barcelona, Messi nu s-a putut antrena alături de Barcelona pentru că înțelegerea dintre cele două părți expirase. După ce a aflat că nu mai poate fi jucătorul catalanilor, Messi a mers direct la Paris unde a semnat cu PSG.

Lionel Messi este nerăbdător să evolueze în echipamentul parizienilor și, potrivit RMC, citați de Get Football News France, superstarul argentinian le-ar fi cerut celor de la PSG să facă parte din lotul echipei pentru duelul cu Strasbourg din Ligue 1.

Cu toate acestea, staff-ul tehnic al parizienilor ar prefera ca Messi să mai aștepte până să fie introdus pe teren, pentru a avea timp să revină într-o formă optimă și să se adapteze la noua sa echipă.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!