Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Trei ani de așteptare pentru dreptate. Medic din Ștefan Vodă, condamnat pentru decesul unei gravide

28 Nov. 2025, 10:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
28 Nov. 2025, 10:35 // Societate //  Vlada Ciorici

Un medic ginecolog, fost șef al secției obstetrico-ginecologice a Spitalului Raional Ștefan Vodă, a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendare, pentru neglijență medicală soldată cu decesul unei paciente însărcinate.

El are interdicția de a profesa timp de 2 ani, iar procurorii au anunțat că vor contesta sentința, solicitând o pedeapsă mai dură.

Au trecut mai bine de trei ani de la tragedia produsă în iunie 2022, când o femeie însărcinată, în vârstă de doar 28 de ani, a ajuns în grija medicului responsabil de coordonarea actului medical, evaluarea pacienților și aprobarea transferurilor către instituții specializate. Deși sarcina ei era catalogată cu risc sporit și necesita îngrijiri într-un spital de nivel superior, medicul nu a dispus transferul către o maternitate dotată pentru astfel de cazuri.

În locul unei intervenții într-o instituție medicală de nivel II sau III, pacienta a fost internată într-un spital de nivel I, destinat doar nașterilor obișnuite. Această decizie greșită, luată din neglijență, i-a fost fatală tinerei femei, care nu a mai apucat să-și cunoască copilul.

Instanța a dispus ca medicul și spitalul să achite 400.000 lei prejudiciu moral familiei victimei, precum și indemnizație lunară pentru copiii minori până la majorat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 18:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 18:18 // Slider //  Daniela Baranovschi

Utilizatorii aplicației EVO vor trebui să instaleze ultima versiune disponibilă, după ce Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a activat actualizarea obligatorie. Măsura are scopul de a asigura că toți utilizatorii folosesc o versiune actualizată, care include cele mai noi măsuri de securitate.

La deschiderea aplicației, utilizatorii care au nevoie de actualizare vor primi o notificare prin care li se va cere să instaleze noua versiune.

AGE precizează că mesajul afișat direct în aplicație este oficial și nu reprezintă o tentativă de fraudă. Actualizarea permite distribuirea mai rapidă a îmbunătățirilor și a măsurilor suplimentare de protecție împotriva atacurilor cibernetice.

Amintim că, datele personale asociate cu aproximativ 750.000 de IDNP-uri au fost extrase fără autorizație în urma unui atac cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, care a avut loc în perioada 19–23 octombrie.

Până în prezent, 61 de servicii publice au fost restabilite și sunt din nou disponibile pe portalul evo.gov.md. Alte 21 de servicii, oferite de mai mulți prestatori, rămân temporar indisponibile. Acestea vor fi repuse treptat în funcțiune, după finalizarea verificărilor de securitate, precizează AGE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!