Persoanele cu dizabilități continuă să se confrunte cu dificultăți majore în accesarea pieței muncii, pe fondul stereotipurilor, al infrastructurii neadaptate și al lipsei de informare a angajatorilor. Ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru a menționat într-un interviu pentru IPN, că deși există mecanisme de sprijin, acestea sunt insuficient valorificate, iar multe persoane rămân dependente de servicii sociale sau instituționalizate în centre rezidențiale mari.
Pentru a stimula angajarea persoanelor cu dizabilități, statul oferă subvenții angajatorilor pentru adaptarea locurilor de muncă și a clădirilor, în funcție de necesitățile persoanei angajate. Natalia Plugaru, a declarat că aceste măsuri acoperă cheltuielile angajatorilor și facilitează incluziunea profesională, însă programul nu este încă suficient de cunoscut. Aceasta a subliniat necesitatea unei colaborări mai strânse cu sectorul privat și promovarea companiilor care investesc în incluziune.
Pentru persoanele cu dizabilități severe, care nu pot munci, ministerul oferă servicii sociale. Totuși, o problemă gravă rămâne numărul mare de persoane instituționalizate. În prezent, aproape 1 700 de persoane cu dizabilități locuiesc în centre rezidențiale mari, care nu corespund standardelor moderne de trai.
Autoritățile își propun să reducă treptat acest număr prin dezvoltarea caselor comunitare și a locuințelor protejate, amplasate în comunități și destinate grupurilor mici, de 4-6 persoane. Potrivit Nataliei Plugaru, acest model permite beneficiarilor să ducă o viață mai independentă și este, totodată, mai eficient din punct de vedere financiar decât centrele mari.
Natalia Plugaru s-a referit și la domeniul protecției copilului. Numărul copiilor din centrele de plasament a scăzut de la aproximativ 15 000, la începutul anilor 2 000, la circa 360 în prezent. Majoritatea au fost integrați în familii prin asistență parentală profesionistă sau în case de tip familial.
Ministra a precizat că întreținerea unui copil într-un centru de plasament costă aproximativ 300 000 de lei pe an, în timp ce plasarea acestuia într-o familie implică cheltuieli de circa 150 000 de lei anual, ceea ce face ca această soluție să fie de două ori mai eficientă. Totodată, ea a menționat că obiectivul autorităților este eliminarea completă a centrelor de plasament pentru copii și asigurarea accesului direct al fiecărui copil aflat în situație de vulnerabilitate la o familie sau la servicii specializate.
