Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Ultimatum în Iran după reprimarea protestelor. Șeful poliției le dă trei zile celor implicați în „revolte” să se predea

19 Ian. 2026, 22:31
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
19 Ian. 2026, 22:31 // În Lume //  Ana Panaguța

Șeful poliției iraniene a lansat un ultimatum de trei zile pentru persoanele implicate în ceea ce autoritățile numesc „revolte”, cerându-le să se predea, după reprimarea violentă a protestelor izbucnite în ultimele săptămâni. Anunțul vine în contextul unei ample operațiuni de represiune, soldată cu mii de morți și arestări, potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, scrie Digi24.

Declanșată pe 28 decembrie de proteste împotriva costului vieții, mobilizarea a luat un avânt semnificativ pe 8 ianuarie, sfidând deschis Republica Islamică aflată la putere din 1979, pentru a fi urmată de o represiune violentă care, potrivit unor ONG-uri, a provocat mii de morți.

„Tinerii care s-au trezit implicați fără să știe în revolte sunt considerați persoane induse în eroare, nu soldați inamici”, a declarat șeful poliției, Ahmad-Reza Radan, la televiziunea de stat.

El le-a acordat celor implicați „maximum trei zile” pentru a se preda, asigurându-i că vor fi tratați cu „mai multă clemență”.

Șefii puterilor executivă, legislativă și judiciară ale țării au afirmat, la rândul lor, că îi vor „pedepsi decisiv” pe instigatorii „incidentelor teroriste”, într-o declarație comună difuzată la televiziunea de stat.

Agenția de știri iraniană Tasnim a relatat, la sfârșitul săptămânii trecute, că aproximativ 3.000 de persoane au fost arestate în legătură cu protestele, în timp ce grupurile pentru drepturile omului au menționat o cifră de 20.000 de arestări.

Protestele au fost înăbușite printr-o represiune descrisă drept „masacru” de Amnesty International, pe fondul unei întreruperi fără precedent a comunicațiilor, care durează de unsprezece zile. Accesul la internet ar urma să revină treptat la normal în această săptămână, au anunțat autoritățile luni, după o restabilire limitată a accesului duminică.

Cel puțin 3.428 de protestatari au fost uciși, potrivit celui mai recent bilanț al ONG-ului Iran Human Rights, citat de United Nations.

Alte estimări, conform organizației, plasează numărul morților la peste 5.000, iar unele chiar până la 20.000. Liderul suprem, Ali Khamenei, a vorbit despre „mii de oameni uciși”, atribuind decesele „răzvrătiților” manipulați de Statele Unite și Israel.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 16:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 16:34 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Vamal a identificat nereguli în documentele de import ale unor agenți economici, în urma cărora bugetul de stat urmează să fie suplimentat cu aproape 2,5 milioane de lei. Suma reprezintă obligații vamale suplimentare, constatate în urma controalelor desfășurate în perioada 5-30 octombrie 2026.

Potrivit Serviciului Vamal, printre încălcările depistate se numără încadrarea tarifară eronată a mărfurilor importate, acordarea nejustificată a unor facilități tarifare, precum și declararea unei valori mai mici decât cea reală a mărfurilor în vamă.

Valoarea totală a obligațiilor vamale suplimentare constituie 2.464.688 de lei, bani care urmează să fie încasați la bugetul de stat.

Totodată, doi operatori economici au recunoscut voluntar erorile din documentele vamale, iar drepturile de import au fost recalculate. Astfel, statul va încasa suplimentar sumele datorate.

Serviciul Vamal amintește că agenții economici care informează autoritatea despre datele declarate greșit în documentele vamale, înainte ca neregulile să fie depistate în urma controalelor, pot fi scutiți de răspundere materială. Condiția este să achite benevol și integral drepturile de import restante și penalitățile înainte de aplicarea sancțiunii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!