Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

NASA trimite din nou oameni pe Lună, într-o navă considerată de mulți nesigură: „E o nebunie, riscul nu e mic”

27 Ian. 2026, 20:47
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Ana Panaguța
27 Ian. 2026, 20:47 // Cosmos //  Ana Panaguța

NASA se pregătește să trimită din nou oameni spre Lună, însă misiunea Artemis II pornește cu un semn de întrebare important: capsula Orion are un defect cunoscut la scutul termic, piesa esențială care trebuie să protejeze astronauții la reintrarea în atmosfera Pământului, scrie antena3.ro.

Patru astronauți ar urma să plece într-o misiune istorică în jurul Lunii începând cu 6 februarie, la bordul capsulei Orion. Nava are însă o problemă cunoscută la scutul termic, o defecțiune care îi face pe unii specialiști să ceară amânarea zborului cu echipaj uman.

Problema a apărut după misiunea de test Artemis I din 2022, când capsula s-a întors cu bucăți lipsă din scutul termic. De atunci, NASA a analizat cauza și a decis să nu schimbe componenta, ci să modifice traiectoria de revenire a navei, pentru a reduce stresul asupra materialului.

Chiar și așa, nu toți experții sunt convinși că riscul a fost eliminat.

„Acesta nu este scutul termic pe care NASA și-ar dori să îl ofere astronauților”, a declarat Danny Olivas, fost astronaut NASA și membru al echipei care a investigat incidentul. Totuși, el spune că agenția „înțelege problema și știe cât de important este scutul termic pentru siguranța echipajului”.

Comandantul misiunii Artemis II, astronautul Reid Wiseman, susține că noul plan de reintrare este sigur: „Dacă respectăm traiectoria stabilită de NASA, acest scut termic va fi sigur pentru zbor”.

Alți specialiști sunt mult mai critici. Charlie Camarda, fost astronaut și expert în scuturi termice, avertizează că soluția aleasă nu rezolvă complet problema.

„Ceea ce vor să facă este o nebunie. Este ca și cum ai sta pe marginea unei prăpastii într-o zi cu ceață”, afirmă ea.

NASA recunoaște că există un grad de incertitudine, dar afirmă că a testat soluția prin simulări și analize tehnice. Oficialii agenției spun că siguranța echipajului rămâne prioritatea principală și că datele obținute până acum justifică lansarea misiunii.

Chiar și unii dintre experții care cred că zborul este posibil admit că scutul termic ar putea suferi din nou fisuri la întoarcerea pe Pământ.

„Vor exista lucruri pe care nu le putem ști până nu se întâmplă”, a spus un specialist implicat în evaluarea riscurilor. „Nu este un risc mic, este un risc moderat”.

Misiunea Artemis II este programată să ducă patru astronauți într-un zbor în jurul Lunii, fiind primul zbor cu echipaj uman din programul Artemis. Decizia finală de lansare urmează să fie luată după ultimele evaluări tehnice din următoarele zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
02 Nov. 2026, 16:59 // Slider //  Vlada Ciorici

Apărarea lui Vladimir Plahotniuc insistă ca mai multe bunuri puse sub sechestru în dosarul în care acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare să fie deblocate. Avocații susțin că niciunul dintre bunurile vizate nu este înregistrat pe numele inculpatului. Procurorul de caz, Alexandru Cernei, s-a opus solicitării și a cerut instanței să o respingă.

Cererea a fost examinată luni, 2 noiembrie, la Curtea de Apel, în cadrul ultimei ședințe din etapa pregătitoare pentru examinarea apelurilor depuse în dosarul lui Plahotniuc.

„Niciunul dintre bunurile sechestrate nu este înregistrat pe numele inculpatului. Sunt înregistrare pe societăți comerciale din Republica Moldova ale căror asociați sunt, la rândul lor, companiile din Belize și din Olanda ori persoane din Republica Moldova.”, explică avocații lui Plahotniuc.

Procurorul a susținut însă că există copii ale unor documente care ar demonstra cine sunt beneficiarii efectivi ai bunurilor și cui le aparțin acestea în realitate.

„Toate copiile care demonstrează beneficiarul efectiv și cui aparțin aceste bunuri în realitate urmează să fie cercetate în continuare”

Magistrații au decis să se pronunțe asupra cererii odată cu examinarea fondului cauzei.

De luni, 16 noiembrie, instanța va începe examinarea propriu-zisă a apelurilor depuse atât de procurori, cât și de avocații lui Vladimir Plahotniuc. Prima etapă va include prezentarea poziției acuzării față de sentința din 22 aprilie 2026, prin care fostul lider democrat a fost condamnat la 19 ani de închisoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că tot în ședința din 2 noiembrie, avocații au cerut recuzarea procurorului Alexandru Cernei. Judecătorii au respins cererea.

Avocații lui Plahotniuc au cerut recuzarea procurorului. Care este motivul

În total, au fost sechestrate peste 30 de bunuri imobile: de la clădiri aflate în construcție până la edificii administrative, apartamente, încăperi nelocative și terenuri. Printre acestea se numără, de exemplu, un bloc locativ de 836 de metri pătrați, evaluat la 17,4 milioane de lei, dar și o clădire administrativă în construcție, de 5222 metri pătrați, evaluată la 142,8 milioane de lei.

Pe numele Oxanei Childescu, fosta soție a lui Vlad Plahotniuc, sunt înregistrate 11 încăperi, dar în sentință nu este specificată destinația lor. Prețurile lor variază între 59.400 de lei și 24,6 milioane de lei.

De asemenea, procurorii au aplicat sechestre pe companiile care au făcut parte din imperiul mediatic al lui Plahotniuc, pe capitalul social de 2,1 milioane de lei al companiei Argus-S, care până în 2019 asigura paza lui și a afacerilor sale, pe un automobil Skoda Octavia, pe capitalul social al companiei „Constar Invest” și imobilele deținute de ea.

Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost condamnat, la 22 aprilie, la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție a contestat sentința pe 6 mai și solicită majorarea pedepsei la 25 de ani de detenție.

Fostul lider democrat a fost găsit vinovat pe cinci capete de acuzare, printre care constituirea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi beneficiat de aproape 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, bani sustrași din trei bănci comerciale.