La această oră, operatorii sistemelor de distribuţie au finalizat conectarea consumatorilor finali la reţelele de joasă tensiune. Procesul de restabilire a alimentării cu energie electrică în sistemul de transport a fost finalizat către ora 15:40 pe întreg teritoriul țării, toate stațiile electrice de 110 kV fiind alimentate, anunță ministrul energiei, Dorin Junghietu.
„În municipiul Chișinău, reconectarea consumatorilor a fost realizată etapizat, prin restabilirea alimentării fiderilor de 10 kV, iar în prezent rețelele electrice funcționează stabil, fără restricții de consum. La momentul actual, Sistemul Electroenergetic Național operează în parametri normali, consumul de energie electrică se încadrează în limitele valorilor prognozate, fără a fi necesară procurarea energiei electrice de avarie.
Incidentul de astăzi arată cât de importante sunt interconexiunile cu România la care lucrăm în prezent, Bălţi – Suceava, Straşeni – Gutinaş şi, desigur, Vulcăneşti – Chişinău. Mulțumim operatorilor de sistem din România şi Ucraina pentru intervenţii operative şi cooperare”, a declarat Junghietu.
„Ei nu o fac de atâta, că nu au ce se ocupa…”. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat incidentul din apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în care un cetățean ucrainean ar fi fost bătut și s-ar fi încercat înecarea acestuia în râul Nistru de către doi grăniceri ucraineni, care au ajuns ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, acesta a adăugat că acțiunile grănicerilor reprezintă o încălcare a hotarului Republicii Moldova și sunt ilegale.
„Sigur că faptul că au ajuns în goană, după ei, la grănicere pe teritoriul nostru,este o încălcare a hotarului Republicii Moldova. Dar ei nu o fac de atâta, că n-au ce s-o ocupa și hai să mergem să ne fugărim. Discuțiile, evident, trebuie să aibă loc între autoritățile noastre, Poliția de Frontieră a noastră, Poliția de Frontieră a Ucrainei,pentru a găsi modalități în cazul în care se repetă lucrurile astea, sau incidența, sau dorința, cum să spun eu, unora de a face lucrurile astea,să fie prevenită și curmată”, a spus Grosu.
Totodată, președintele Parlamentului a reiterat că este vorba despre o încălcare a frontierei, dar a precizat că nu consideră că grănicerii ucraineni au avut intenția deliberată de a provoca Republica Moldova.
Incidentul a avut loc pe 15 octombrie, în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca. Un bărbat de 49 de ani din Kiev, Alexei Koval, psiholog clinician, a încercat să traverseze Nistrul înot pentru a ajunge la familia sa plecată din Ucraina. Potrivit relatării sale și a martorilor, în timp ce traversa râul a fost urmărit de o ambarcațiune cu doi grăniceri ucraineni, care ar fi încercat să îl rețină și să îl lovească. Mai mulți localnici de pe malul moldovenesc au intervenit și l-au scos din apă. Ulterior grănicerii, au fost preluați de o patrulă și conduși la Sectorul Poliției de Frontieră Cosăuți, iar procuratura a pornit urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, în temeiul articolului 362 din Codul penal.
Alexei Koval a ajuns la spitalul raional Soroca cu comoție cerebrală, escoriații și dureri de cap. Medicul traumatolog Dorin Jamba a confirmat diagnosticul și a precizat că starea pacientului este stabilă.
Ucraineanul Alexei Koval susține că bărbații din ambarcațiune au ridicat mâna să îl lovească și că barca ar fi fost îndreptată spre el pentru a-l tăia cu elicea.
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina, Andrei Demcenco, susține că ambarcațiunea ar fi ajuns pe malul moldovenesc din cauza curenților, a nivelului scăzut al apei și a unei defecțiuni a motorului.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.