Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Oligarh rus, împușcat mortal într-un hotel din Moscova. Umar Djabrailov, s-ar fi sinucis

02 Mart. 2026, 22:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
02 Mart. 2026, 22:43 // În Lume //  Ana Panaguța

Un controversat om de afaceri rus, care a candidat în martie 2000 la alegerile prezidenţiale ce l-au adus pe Vladimir Putin la putere, Umar Djabrailov, s-a sinucis cu o armă de foc, a relatat luni presa locală citată de agenţia EFE, transmite antena3.ro.

În vârstă de 67 de ani, Djabrailov a fost găsit grav rănit cu o plagă provocată de o împuşcătură la cap într-un hotel din centrul Moscovei şi dus de urgenţă la spital, unde a murit.

Fost senator de Cecenia, Umar Djabrailov a obţinut numai 0,1% din voturi la alegerile din martie 2000, cel mai slab rezultat.

El mai încercase să se sinucidă şi în anul 2020, când şi-a tăiat venele.

În zilele anterioare sinuciderii, el a postat mai multe videoclipuri pe conturile sale de socializare în care comenta recentele atacuri ale SUA şi Israelului împotriva Iranului, exprimându-şi îngrijorarea pentru turiştii ruşi din Orientul Mijlociu, în special din Emiratele Arabe Unite.

A fost exclus din partidul lui Putin după ce a tras mai multe focuri de armă în tavanul hotelului Four Seasons

Controversatul om de afaceri, care după alegerile din anul 2000 încerca să apară cu regularitate în public alături de celebrităţi naţionale ale momentului, precum şi cu politicieni şi oligarhi ruşi, a fost exclus din cel mai mare partid politic al ţării, Rusia Unită, după ce a tras mai multe focuri de armă în tavanul hotelului Four Seasons în 2017, faptă pentru care a fost amendat.

Umar Djabrailov a făcut avere după dezintegrarea Uniunii Sovietice, mai întâi cu un lanţ de benzinării în regiunea Moscovei, iar mai târziu prin afaceri imobiliare, deţinând mai multe hoteluri şi centre comerciale.

El avea interdicţie de intrare în SUA, după ce unul dintre asociaţii săi americani, Paul Tatum, a fost împuşcat mortal după ce a raportat ameninţări cu moartea făcute de Djabrailov.

Legături controversate cu Epstein și P. Diddy

În decembrie 2025, unele fotografii ale lui Djabrailov au apărut în materialele legate de dosarul milionarului pedofil american decedat Jeffrey Epstein, lucru care a atras atenția mediatică.

El a spus că îl cunoștea pe Epstein, dar că nu au fost „prieteni apropiați” și că a avut legături mai clare cu o altă persoană din anturajul lui Epstein.

Totodată, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (Franța), în 20 mai 2008, Umar Dzhabrailov și soția sa apar alături de P. Diddy, pe covorul roșu la premiera filmului Changeling de la Palais des Festivals.

Dzhabrailov ar fi afirmat că i-a cunoscut pe P Diddy, Jay-Z și Beyoncé în timpul Festivalului de la Cannes și că s-au întâlnit în diverse evenimente sociale la începutul anilor 2000. El a spus că s-au cunoscut pentru că yacht-urile lor erau ancorate aproape și că au „dezvoltat o prietenie”, fără ca el să fi observat vreun comportament negativ din partea lor pe vremea respectivă.

Într-un interviu acordat pentru o televiziune internațională, Dzhabrailov a povestit că supermodelul Naomi Campbell l-a prezentat lui P. Diddy pe una dintre ambarcațiuni și că ulterior au participat la evenimente împreună, inclusiv pe covorul roșu de la Cannes. El a spus despre P Diddy că „a fost un tip cool” în acele întâlniri și că nu știa de posibilele acte de care acesta este acum acuzat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 14:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
23 Oct. 2026, 14:44 // Slider //  Vlada Ciorici

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns la Budapesta, la invitația prim-ministrului ungar Péter Magyar, pentru a participa la evenimentele dedicate împlinirii a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria, din 1956.

„Sunt la Budapesta, la invitația prim-ministrului Péter Magyar, pentru a onora curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956”, a transmis șefa statului.

Maia Sandu a amintit că, în octombrie 1956, maghiarii au ieșit în stradă pentru a-și cere libertatea și dreptul de a-și decide singuri soarta, însă Uniunea Sovietică a intervenit militar pentru a înăbuși revolta.

„Kremlinul a răspuns cu forța: tancurile sovietice au intrat în Budapesta. Mii de oameni au fost uciși, iar sute de mii au fost nevoiți să fugă din propria țară”, a menționat președinta.

Șefa statului a subliniat că experiența istorică a Ungariei este apropiată de cea a Republicii Moldova, ambele popoare cunoscând dominația sovietică.

„Am trăit și noi sub aceeași dominație, de aceea idealul de libertate al ungurilor din 1956 ne este aproape”, mai transmite Maia Sandu.

Președinta a evidențiat și importanța integrării europene, menționând că Ungaria este membră a Uniunii Europene, iar Republica Moldova urmează același drum, cu sprijinul statelor membre.

„Libertatea se câștigă greu și se păstrează cu grijă. Noi alegem să o păstrăm în familia europeană”, a punctat Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În perioada 23-24 octombrie 2026, președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Budapesta, la invitația premierului ungar, Péter Magyar.

Precizăm că aceasta este prima vizită a Maiei Sandu în Ungaria. În 2020, cele două țări au semnat o declarație de parteneriat strategic, care prevede sprijinul Ungariei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și dezvoltarea cooperării economice.

Maia Sandu pleacă la Budapesta. Va participa la evenimentele dedicate Revoluției Maghiare din 1956