Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

VIDEO Îl așteaptă „zile grele” pe Igor Dodon. ANI îi verifică averea agonisită

17 Aug. 2021, 11:44
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
17 Aug. 2021, 11:44 // Politica //  Realitatea.md

Fostul președinte al țării, Igor Dodon este cercetat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) privind controlul averilor. Despre aceasta a confirmat președinta ANI, Rodica Antoci, într-un interviu pentru Anticoruptie.md.

Deși nu a dat mai multe detalii cu privire la controlul demarat în cazul fostului președinte, șefa ANI recunoaște că este nevoie de curaj din partea inspectorilor de integritate pentru a investiga demnitarii cu poziții influente în cadrul instituțiilor de stat.

În cazul fostului șef de stat Igor Dodon, ANI s-a autosesizat din oficiu, în baza investigațiilor jurnalistice, dar și în baza a mai multor sesizări oficiale parvenite la autoritate. Toate au fost direcționate, în mod aleatoriu, către un inspector de integritate, afirmă Antoci.

„N-o să intru în detalii, pentru că este o procedură de control acum la autoritate în derulare, pentru a nu admite careva imixtiuni sau influențe asupra inspectorului care examinează cazul. Tot ce a fost în presă, în investigațiile jurnalistice, poze, documente au fost transmise către inspectorul de integritate pentru a fi examinate și a se expune. Sper că identificăm mijloacele esențiale pentru a proba și a demonstra aceste probe”, a declarat Rodica Antoci.

Șefa ANI mai spune că în cazul lui Igor Dodon ar fi trebuit să demareze controale și alte instituții abilitate, întrucât el este funcționar public de mai mult de zece ani.

„Subiectul dat al declarării nu este un subiect de patru ani cât a deținut mandatul de președinte de țară, dar este un subiect, un funcționar, care din 2000 a deținut funcții publice în Republica Moldova și urma să fie examinat și în acea perioadă de acele instituții publice abilitate, competente, care au asemenea atribuții de control. Sper sa avem un rezultat în curând de la inspectorul de integrate și ei să facă dovada tuturor mijloacelor probante, diligență și curajul necesar”, a declarat Rodica Antoci.

Mai multe detalii la subiectul dat găsiți AICI.

Precizăm că, ANI a inițiat controlul averii pe numele lui Dodon încă în 2020. În acest an s-a dispus deja inițierea pe numele acestuia și un control privind incompatibilitatea de funcție. Cele două cauze se examinează într-un singur dosar de către inspectorii de integritate.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 16:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 16:39 // Slider //  Realitatea.md

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins ca inadmisibil recursul avocaților lui Vladimir Plahotniuc, care au contestat schimbarea unui judecător din completul ce examinează apelurile în dosarul „Frauda bancară”, transmite TVR Moldova.

Pe 30 septembrie, președintele interimar al Curții de Apel Centru a dispus înlocuirea judecătorului Vitalie Budeci cu Vitalie Pîslariuc. Decizia a fost motivată prin imposibilitatea lui Budeci de a emite acte judecătorești de dispoziție, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat raportul privind nepromovarea acestuia la evaluarea externă.

Avocații Lucian Rogac și Mihail Silivestru au contestat încheierea, susținând că înlocuirea judecătorului nu era justificată și că examinarea apelului putea fi amânată până la clarificarea situației acestuia. Apărarea a invocat și faptul că noul membru al completului ar fi fost desemnat fără repartizare aleatorie prin sistemul de gestionare a dosarelor.

Prin încheierea din 22 octombrie, CSJ a stabilit că recursul este inadmisibil, întrucât legislația nu permite contestarea separată a unei încheieri privind schimbarea completului de judecată. O asemenea decizie poate fi atacată odată cu hotărârea Curții de Apel asupra fondului cauzei.

„În aceste condiții, completul nu se va pronunța asupra argumentelor privind legalitatea schimbării completului și nu va proceda la examinarea fondului recursului. Soluția de respingere ca inadmisibil nu presupune verificarea hotărârii atacate”, se menționează în încheierea CSJ, care este irevocabilă.

Amintim că, pe 22 aprilie, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție a depus apel pe 6 mai și solicită majorarea pedepsei la 25 de ani de detenție.

Fostul lider al Partidului Democrat a fost condamnat pentru cinci capete de acuzare, printre care constituirea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi beneficiat de aproape 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro sustrase din trei bănci comerciale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!