Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

O fată de 13 ani care a dispărut în urmă cu peste 30 de ani a fost găsită în viață

02 Apr. 2026, 17:44
 // Categoria: În Lume // Autor:  Vlada Ciorici
02 Apr. 2026, 17:44 // În Lume //  Vlada Ciorici

O fată de 13 ani care a dispărut în circumstanțe suspecte în Arizona, SUA, în urmă cu mai bine de 30 de ani, a fost găsită acum în viață, au declarat autoritățile.

Christina Marie Plante a fost localizată recent, după o descoperire neașteptată în caz, la decenii după ce a dispărut fără urmă din micul oraș Star Valley, situat la nord-est de Phoenix, a anunțat miercuri Biroul Șerifului din comitatul Gila, citat de New York Post.

Autoritățile nu au oferit detalii despre modul în care a fost găsită, dar au menționat că progresele tehnologice au contribuit la identificarea unor noi piste.

De asemenea, nu este clar unde a fost găsită sau când.

Afișele cu persoane dispărute distribuite în oraș menționau că a fost văzută ultima, în mai 1994, dată purtând un tricou alb, pantaloni scurți multicolori și pantofi sport negri.

La momentul respectiv, dispariția fetei a fost descrisă drept „suspectă”, iar autoritățile au avertizat că ea se afla „în pericol”.

„Christina a fost introdusă în bazele de date naționale ale copiilor dispăruți, iar afișe cu persoane dispărute au fost distribuite la nivel local, la nivelul statului și în alte părți ale țării. De-a lungul anilor, cazul a rămas deschis și activ, iar anchetatorii au reexaminat periodic probele și au urmărit noi informații pe măsură ce acestea au apărut. După 32 de ani, Christina Marie Plante a fost găsită în viață”, a transmis biroul șerifului într-un comunicat.

Anchetatorii au confirmat între timp identitatea lui Plante.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autoritățile au declarat că nu vor oferi alte detalii despre caz „din respect pentru intimitatea Christinei”.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!