Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Cel puțin șase morți și 15 răniți într-un atac terorist la Kiev. Atacatorul, născut la Moscova, a fost ucis

19 Apr. 2026, 12:27
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
19 Apr. 2026, 12:27 // În Lume //  Ana Panaguța

Șase persoane au fost ucise și cel puțin 15 au fost rănite, inclusiv un copil, după ce un bărbat a deschis focul pe o stradă din Kiev. Ulterior, el a luat ostatici și s-a baricadat într-un magazin. Serviciul de securitate al Ucrainei a declarat că a fost un act terorist, scrie tvrinfo.ro.

Ministrul de interne a declarat că numărul exact al victimelor este încă în curs de determinare. Atacatorul s-a baricadat apoi într-un supermarket, unde i-a luat ostatici pe cei aflați înăuntru. Negociatorii au petrecut 40 de minute încercând să-l convingă să se predea, dar suspectul nu a răspuns şi nici nu a formulat vreo cerere.

Poliţiştii au încercat să-l aresteze pe atacator în magazin, iar acesta a tras în ei. În cele din urmă, suspectul a fost ucis în timpul eforturilor poliţiei de a-l aresta.

Procurorul general al Ucrainei a comunicat că atacatorul avea 58 de ani şi s-a născut la Moscova. Ancheta este în desfăşurare.

Președintele Zelenski anunțase pe X că sunt cinci persoane decedate.

„Până în prezent a fost confirmat decesul a cinci persoane”, a indicat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe X, adăugând că „patru ostatici au fost salvaţi”.

Suspectul acestui atac, în plină zi, într-un mare cartier rezidenţial de pe malul drept al capitalei „a fost ucis în cursul tentativei de arestare”, a indicat anterior ministrul de interne, Igor Klimenko.

Forţele de ordine au încercat să-l aresteze în magazinul unde luase ostatici şi a tras asupra poliţiei, potrivit ministrului.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că 15 persoane au fost rănite şi cel puţin zece au fost spitalizate.

„Potrivit informaţiilor preliminare, el a utilizat o armă automată. În acelaşi timp, un incendiu a fost declarat în apartamentul în care atacatorul era înregistrat ca rezident”, se afirmă într-un comunicat de presă.

UNN scrie că în mediul online a fost distribuit un videoclip în care doi polițiști părăsesc locul incidentului fără a lua măsuri pentru neutralizarea atacatorului. Șeful Ministerului Afacerilor Interne a anunțat, într-o postare pe Telegram, că a cerut inițierea unei anchete de serviciu.

Potrivit ministrului, sarcina a fost atribuită șefului Poliției Naționale, Ivan Vîhivski. Rezultatele verificării vor fi transmise Biroului de Investigații de Stat.

„Am dispus șefului Poliției Naționale a Ucrainei, Ivan Vîhivski, să efectueze o anchetă de serviciu privind acțiunile polițiștilor în timpul atacului terorist din Kiev și să transmită toate informațiile către Biroul de Investigații de Stat”, a declarat Klimenko.

El a subliniat că obligațiile profesionale ale forțelor de ordine trebuie respectate în mod deosebit în situații critice.

Conform acestuia, rezultatele anchetei și deciziile luate vor fi făcute publice în scurt timp de poliție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!