Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Panică la un eveniment din România. 17 copii blocați într-un carusel defect, șase au ajuns la spital

20 Apr. 2026, 07:39
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
20 Apr. 2026, 07:39 // În Lume //  Ursu Ana

Momente de panică au avut loc duminică seară în municipiul Caransebeș, România după ce un carusel s-a defectat în timpul unui eveniment cultural, lăsând 17 copii blocați în instalația de agrement, scrie News.ro.

Incidentul s-a produs în jurul orei 23:00. Potrivit ISU Caraș-Severin, pompierii militari din cadrul Detașamentului Caransebeș au intervenit de urgență la fața locului, unde au fost mobilizate mai multe echipaje de salvatori și ambulanțe.

Intervenția a fost una complexă, salvatorii reușind să coboare toate persoanele în siguranță. Caruselul a fost readus în poziția inițială prin acțiuni manuale, cu ajutorul frânghiilor utilizate de pompieri.

În urma evaluării medicale, șase copii au fost transportați la Compartimentul de Primiri Urgențe din Caransebeș, după ce au suferit atacuri de panică. Celelalte persoane implicate au refuzat transportul la spital sau acordarea de îngrijiri medicale.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs defecțiunea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 10:19
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 10:19 // Slider //  Ana Panaguța

Invitarea Poloniei la reuniunile G20 încalcă normele diplomatice, a susținut ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, scrie hotnews.ro.

Ministrul rus a reacționat după ce ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, le-a declarat reporterilor din Atlanta că SUA au înaintat o moţiune pentru ca Polonia să devină membru permanent al G20, iar Varşovia face lobby în acest sens, potrivit Reuters.

În declarațiile sale, Sikorski a solicitat și un armistiţiu rapid în Marea Neagră, care să permită transportul în condiţii de siguranţă al încărcăturilor de cereale atât din Ucraina, cât şi din Rusia.

„Desigur, acest lucru încalcă principiile diplomaţiei, şi în special ale diplomaţiei multilaterale, în care membrii unor asociaţii precum G20 acţionează pe baza consensului”, a spus Lavrov în marja unei reuniuni a miniştrilor de externe ai grupului care reunește cele mai mari economii ale lumii.

„Este vorba despre ordinea de zi şi despre trimiterea de invitaţii către noi participanţi”, a spus oficialul rus, adăugând că Polonia „nu aduce nimic” la reuniune. El a mai spus că Varşovia nu îndeplineşte condiţiile necesare de participare, deoarece economia sa nu este suficient de mare.

De asemenea, Lavrov a afirmat că descrierea Poloniei ca reprezentantă a „Europei de Est” este eronată, considerând că regiunea are deja o reprezentare suficientă prin NATO şi Uniunea Europeană.

Ministrul rus a pus și că țara sa nu a fost supusă niciunei presiuni în ceea ce priveşte prezența Poloniei la reuniune.

„Americanii pur şi simplu l-au invitat pe ministrul polonez, acesta a venit şi s-a aşezat pe scaunul care i-a fost pus la dispoziţie”, a mai afirmat Lavrov.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!