Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Conducerea țării de Ziua Libertății Presei: Protejarea adevărului rămâne o responsabilitate a întregii societăți

03 Mai 2026, 14:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
03 Mai 2026, 14:30 // Politica //  Realitatea.md

Conducerea Republica Moldova a transmis mesaje de apreciere pentru jurnaliști cu ocazia Ziua Internațională a Libertății Presei, evidențiind importanța unei prese libere pentru funcționarea democrației.

Președinta Maia Sandu a declarat că o democrație poate rezista doar prin existența unor jurnaliști „curajoși, corecți și dedicați”, mulțumind profesioniștilor din mass-media pentru contribuția lor la apărarea valorilor democratice. Șefa statului a subliniat că presa din Moldova a avut un rol important în consolidarea rezilienței societății, mai ales în contextul unor „atacuri fără precedent” asupra dreptului țării de a-și decide viitorul.

Totodată, Maia Sandu a evidențiat progresul înregistrat în clasamentul realizat de Reporteri fără Frontiere, unde Republica Moldova a urcat patru poziții, până pe locul 31.

„Am obținut cel mai bun scor dintre statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană și suntem singura țară din regiune încadrată la categoria «satisfăcător»”, a menționat aceasta.

În același timp, președinta a avertizat asupra pericolului dezinformării, subliniind că libertatea de exprimare nu trebuie confundată cu răspândirea falsurilor.

„Protejarea adevărului rămâne o responsabilitate a întregii societăți”, a punctat șefa statului, pledând pentru o colaborare mai strânsă între presă, instituții și cetățeni.

La rândul său, premierul Alexandru Munteanu a transmis că o presă liberă „nu este un lux, ci o condiție pentru democrație”. Acesta a amintit de perioadele în care informația corectă era greu de obținut și a subliniat rolul esențial al jurnaliștilor în formarea unei societăți informate.

„Jurnaliștii nu doar informează. Ei ajută societatea să înțeleagă, să discearnă și să își formeze repere clare”, a declarat Alexandru Munteanu.

Oficialul a transmis, în final, un mesaj de felicitare pentru toți cei care „aleg adevărul zi de zi” și contribuie la consolidarea unui stat democratic.

Azi, 3 mi, este Ziua mondială a libertății presei. Conform Raportului UNESCO privind tendințele mondiale 2022-2025, libertatea presei a cunoscut cel mai abrupt declin – a scăzut cu 10% din 2012. Acest declin este comparabil cu cel observat în timpul celor mai instabile perioade ale secolului XX – cele două războaie mondiale și Războiul Rece.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

3 mai – Ziua mondială a libertății presei. UNESCO: În 2022-2025, libertatea presei a cunoscut cel mai abrupt declin

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 10:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 10:15 // Societate //  Valentina Buza

Imagini cu fosta gunoiște de la Ciocana, unde, timp de șapte ani, au fost depozitate ilegal peste un milion de tone de deșeuri, au fost publicate de primarul Capitalei, Ion Ceban. Edilul a prezentat felul în care arăta terenul înainte de închidere și securizare, dar și după.

Potrivit lui Ceban, situația de la gunoiște a afectat în special locuitorii din apropiere, inclusiv pe cei din comuna Bubuieci, care s-ar fi confruntat ani la rând cu mirosuri puternice, atât în locuințe, cât și în afara acestora.

Primarul afirmă că gunoiștea a fost între timp închisă, acoperită și securizată conform standardelor europene și internaționale, pentru a nu mai reprezenta un pericol pentru sănătatea oamenilor.

„Locuitorii din preajmă, în special cei din localitatea Bubuieci, își amintesc cu groază de acei ani, când nu puteau respira nici pe stradă, nici în casă, din cauza mirosului neplăcut. Astăzi, această gunoiște am închis-o și am acoperit-o, și am securizat-o conform celor mai înalte standarde europene si internaționale ca să nu mai prezinte pericol pentru sănătatea oamenilor”, a menționat edilul.

Totodată, Ion Ceban susține că un asemenea proiect nu există nici în Republica Moldova, nici în regiune. Edilul a mulțumit partenerilor internaționali implicați: BERD, BEI și fondului de mediu E5P.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Fosta gunoiște de la Ciocana, cu peste un milion de tone de deșeuri, a fost recultivată și închisă