Lituania lansează un apel către UE în contextul amenințărilor tarifare din partea lui Trump
Ministrul lituanian de finanțe, Kristupas Vaitiekunas, a îndemnat Uniunea Europeană să continue negocierile cu Statele Unite, pregătind în același timp contramăsuri ca răspuns la noile amenințări tarifare anunțate de președintele american Donald Trump, scrie LRT.
Oficialul lituanian a declarat că Uniunea Europeană trebuie să ia în calcul faptul că această situație ar putea continua pe întreaga durată a mandatului lui Donald Trump.
„Trebuie să găsim măsuri ca răspuns la aceste tarife. Trebuie să negociem”, a afirmat ministrul de finanțe, subliniind necesitatea unei poziții comune la nivel european.
În acest context, șeful UE pentru Comerț, Maros Sefcovic, urmează să se întâlnească cu oficialul american Greer la Paris, pe 5 mai, în marja reuniunii ministeriale a Grupului celor Șapte (G7), pentru discuții privind disputa comercială.
Donald Trump a declarat vineri, 1 mai, că Statele Unite ar putea majora tarifele pentru mașinile și camioanele provenite din Uniunea Europeană la 25%, începând chiar din această săptămână. Totodată, liderul american a acuzat blocul comunitar că nu ar fi respectat un acord anterior.
Potrivit acestuia, vehiculele asamblate în fabrici din Statele Unite ar urma să fie scutite de la noile taxe majorate.
Acordul stabilit anul trecut prevedea reducerea tarifelor americane pentru mașinile din UE la 15%, sub nivelul de 25% aplicat altor state.
Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.
Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.
Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.
Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.
Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.
Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.
Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.
Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.
Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.
Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.
Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.