Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Delegația UE nu susține numirea directorului CNA fără concurs și extinderea numărului de mandate ale acestuia

25 Mai 2026, 16:51
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
25 Mai 2026, 16:51 // Politica //  Realitatea.md

Irina Cruceru, manager de programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în Moldova, a declarat că nu susține numirea directorului Centrul Național Anticorupție fără concurs și pledează pentru o procedură transparentă de selecție. Declarațiile au fost făcute în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia juridică, pentru numiri și imunități pe marginea proiectului de lege privind fortificarea mecanismelor de combatere a corupției, criminalității financiare și organizate, transmite IPN.

În noul proiect propus, directorul CNA ar putea exercita două mandate consecutive, față de doar unul, cum este în prezent. Potrivit Irinei Cruceru, extinderea numărului de mandate pentru director depășește un termen rezonabil în lipsa unei proceduri transparente de selecție. Ea a precizat că revenirea la concurs pentru desemnarea șefului CNA este una dintre măsurile analizate inclusiv în contextul procesului de aderare a Republica Moldova la Uniunea Europeană.

„În momentul în care șeful CNA este numit fără concurs, considerăm că durata mandatului depășește termenul rezonabil și credem că soluția potrivită ar fi revenirea la selecția prin concurs. De altfel, aceasta este una dintre chestiunile pe care le-am discutat intern și pe care le-am luat în considerare pentru a le propune drept măsuri în procesul de aderare”, a declarat Irina Cruceru.

În cadrul discuțiilor, mai mulți participanți au invocat și necesitatea consolidării capacităților de investigare ale CNA. Directorul CNA, Alexandr Pînzari, a reacționat la obiecțiile privind numirea directorului de către Parlament și posibilitatea exercitării a două mandate consecutive. „În pofida faptului că directorul este numit de către Parlament, instituția a avut curajul și a documentat mai mulți funcționari de rang înalt – deputați, procurori, judecători – cauze care astăzi sunt pe masa instanțelor”, a declarat Alexadr Pînzari.

Șeful CNA susține că instituția a obținut rezultate importante în combaterea corupției, inclusiv în dosare complexe investigate în baza ordonanțelor Procurorului General. „Dacă nu era CNA, nu știu cu ce rezultate se putea mândri astăzi Republica Moldova la nivel european”, a afirmat acesta.

În contextul extinderii competențelor CNA, inclusiv pe segmentul corupției electorale și al fraudelor economice, directorul instituției a anunțat intenția de a crea până la sfârșitul anului o Direcție Generală pentru combaterea infracțiunilor economice și fiscale. Pentru noile atribuții, CNA estimează că ar avea nevoie de încă aproximativ 150 de angajați. Totodată, acesta a adăugat că peste 15 angajați ai instituției au fost concediați în timpul mandatului său pentru încălcări disciplinare și abateri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.