Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Șeful spitalului din Bălți RIPOSTEAZĂ, după ce au apărut imagini cu gândacii care se plimbă prin saloane

19 Aug. 2021, 13:17
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Aug. 2021, 13:17 // Actualitate //  Realitatea.md

După ce Organizația neguvernamentală Asociația pentru Drepturile Omului Lex XXI a publicat imagini video care ar fi fost făcute în incinta unei secții a Spitalului Clinic din Bălți, în care sunt arătați gândacii care aleargă pe pereți, instituția a venit cu o reacție în acest sens.

Potrivit responsabililor, materialul făcut de asociație este unul defăimător și scris la comandă.

„Aducem la cunoștința dvs. că, pozele nu sunt efectuate în cadrul Departamentului de Pediatrie. Vă informăm că unele poze sunt efectuate în fosta secție de Urologie, amplasată la et 1 din Blocul Central, care din anul 2016 nu mai este funcțională. Pentru a face lumină în această situația, au fost invitați reprezentanții mass-media din teritoriu pentru a se documenta la fața locului. Astfel, reprezentanții mass-media au avut posibilitatea să vadă în realitate cum arată saloanele, blocurile sanitare și secțiile din cadrul Departamentului de Pediatrie. Mai mult decât atât, aceștea au vorbit și cu mamele ce sunt la tratament cu picii lor. Toți au salutat și au apreciat munca, devotamentul lucrătorilor medicali”, anunță serviciul de presă al instituției.

Credem că Asociația Obștească Lex XXI, urmărește anumite interese și scopuri ascunse sau financiare, anume din acest motiv a publicat materialul defăimător și a dus în eroare o țară întreagă, se mai arată în nota informativă.

Amintim că recent, pe pagina de Facebook, ONG-ul a publicat un fragment al unui interviu cu directorul Spitalului Clinic Bălți, Serghei Rotari, care declară că „oamenii nu văd lucrurile bune făcute în cel mai mare spital din republică, ei văd doar lucrurile negative”.

În același timp, discursului este atașat și un filmuleț video filmat în incinta spitalului, în care sunt arătați gândacii care aleargă pe pereți. Autorul filmării a însoțit postarea cu un comentariu sarcastic: Solicităm conducerii Spitalului Clinic Bălți să-și acorde premii noi „Pentru introducerea cu succes a unei grădini zoologice de contact în secția pentru copii”.

În afară de problemele cu gândacii, pacienții suspecți de COVID-19 internauți la Spitalul Clinic Bălți, s-au confruntat și cu condiții insalubre în camere. Pozele au fost făcute de un pacient care a declarat nu aveau nici măcar apă în salon, iar condițiile nu erau nici pe aproape potrivite pentru locuit.

FOTO Gândaci și condiții insalubre într-un spital din Bălți. Directorul instituției: Oamenii văd doar lucruri negative

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 11:56 // Slider //  Realitatea.md

Sistemul de salarizare în sectorul bugetar ar putea fi reformat prin reducerea numărului valorilor de referință, includerea sporului lunar fix de 1 300 de lei în salariul de bază și introducerea unor mecanisme speciale de remunerare pentru funcțiile greu de ocupat și cele din domeniul IT. Modificările sunt prevăzute într-un proiect de lege transmis de Ministerul Finanțelor Guvernului spre aprobare, transmite IPN.

Potrivit notei de fundamentare, reforma urmărește reducerea inechităților salariale și consolidarea rolului salariului de bază. Începând cu 2027, numărul valorilor de referință va fi redus de la zece la șase, acestea urmând să fie cuprinse între 4 200 și 6 900 de lei.

Totodată, proiectul prevede extinderea grupurilor ocupaționale de la opt la zece, prin crearea unui grup separat pentru specialiștii IT și separarea domeniilor sănătății și asistenței sociale. Pentru funcțiile greu de ocupat va fi introdus un indice de competitivitate de până la 1,3, care va permite majorarea salariului de bază.

Vor fi reorganizate și sporurile. Cel de performanță va fi acordat doar angajaților evaluați cu „excelent” sau „foarte bine”, iar procentul destinat acestuia va fi redus de la 10% la 4% din fondul de salarii de bază. Proiectul mai prevede reducerea plafonului pentru premiile unice acordate cu ocazia sărbătorilor profesionale și a zilelor de sărbătoare nelucrătoare, de la 5% la 2% din fondul anual de salarizare. Totodată, suma acordată unui angajat nu va putea depăși 10 mii de lei pe an.

În administrația publică locală, anumite categorii de angajați vor putea beneficia de sporuri de până la 30% din salariul de bază, pentru consolidarea capacităților. Plata va fi posibilă în limita a 50% din veniturile proprii executate în anul precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Majoritatea modificărilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar mecanismele speciale pentru funcțiile greu de ocupat și specialiștii IT – din 2028, scrie sursa citată. Proiectul urmează să fie examinat de Guvern și, dacă va fi aprobat, transmis Parlamentului. Reforma nu presupune o majorare uniformă a salariilor tuturor bugetarilor, efectul urmând să difere în funcție de funcție și de categoria profesională.