Peste jumătate din cele 27 de state membre ale UE vor măsuri rapide pentru înființarea de centre pentru migranți în afara blocului comunitar. ONU a criticat ideea, iar țări precum Franța și Spania au semnalat că nu sunt de acord cu ea, scrie Politico.
Mai multe țări UE iau în considerare trimiterea solicitanților de azil respinși în Rwanda și Uzbekistan, au confirmat trei diplomați europeni, citați de Politico.
Aceste planuri vin în urma aprobării unei legi care conferă capitalelor europene competența de a înființa centre în țări din afara UE pentru procesarea migranților cărora li s-a refuzat dreptul de ședere în blocul comunitar – așa-numitele „centre de returnare” – cu condiția ca respectivele țări să respecte drepturile omului și dreptul internațional.
Peste jumătate dintre cele 27 de state membre ale UE au solicitat luna aceasta luarea de măsuri rapide pentru înființarea acestor centre.
Planurile vin în contextul înăspririi măsurilor anti-migrație în UE în general și la nivelul statelor membre.
Danemarca, Austria, Grecia, Germania și Olanda au condus eforturile de a procesa solicitanții de azil respinși în afara teritoriului UE, notează Hotnews.ro.
„Obiectivul nostru este să încheiem primele acorduri pentru crearea acestor structuri în 2026, astfel încât acestea să fie operaționale începând cu 2027”, a declarat prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis înainte de aprobarea legii.
Țările care vor găzdui centrele nu au fost încă stabilite, iar procesul politic și diplomatic trebuie să-și urmeze cursul, au afirmat alți doi diplomați europeni, citați de Politico.
Planurile vin în urma unei serii de încercări controversate ale unor guverne europene de a muta gestionarea migrației dincolo de granițele continentului.
Planurile Marii Britanii privind Rwanda au fost abandonate anul trecut, după ani de bătălii juridice și politice, în timp ce centrele pentru migranți ale Italiei din Albania au fost contestate în repetate rânduri în instanță.
Susținătorii spun că noile reguli ale UE ar putea avea succes acolo unde eforturile anterioare au eșuat, oferind un cadru juridic clar pentru centrele din afara teritoriului UE.
Deși guvernele au în vedere Rwanda și Uzbekistan, iar acest lucru a fost confirmat la nivelul UE, rămâne totuși la latitudinea fiecărui guvern să încheie propriile acorduri.
Comisia, care nu a participat la discuțiile privind alegerea țărilor, precum și alte capitale ale UE trebuie informate înainte ca aceste centre să înceapă să funcționeze.
UE a canalizat sute de milioane de euro către Rwanda prin programul său „Global Gateway”, anunțând o investiție de 900 de milioane de euro în 2023. Blocul a alocat, de asemenea, 119 milioane de euro sub formă de subvenții către Uzbekistan.
O altă țară despre care se discută în spatele ușilor închise este Uganda, a declarat un înalt oficial european dintr-una dintre țările din grupul principal, căruia i s-a acordat anonimatul, la fel ca și celorlalți, pentru a discuta planurile confidențiale.
Țările situate geografic aproape de bloc, precum Egiptul și Libia, au fost excluse din cauza preocupărilor legate de riscul traficului de persoane, a precizat oficialul.
UE cade pradă „retoricii populiste” a declarat Jean-Nicolas Beuze, reprezentantul Biroului Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR) la Bruxelles.
Refugiații se confruntă cu „riscul de a fi trimiși într-o țară” unde ar putea „suferi prejudicii ireparabile”, a declarat el pentru Politico.
Și nu toate statele UE sunt de acord. Unele țări, printre care Franța și Spania, au contestat acest sistem.
„Nu am văzut niciodată un centru de returnare într-o țară terță care să funcționeze cu adevărat”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron la Bruxelles săptămâna trecută.
Europarlamentara ecologistă, Mélissa Camara, care a fost negociatoarea principală a grupului său în privința noilor norme ale UE privind migrația, a declarat pentru Politico că înființarea unor centre de returnare în afara granițelor blocului „încalcă valorile fundamentale ale UE privind demnitatea și respectarea drepturilor fundamentale”.
Conform noilor norme ale UE – care au fost adoptate în Parlamentul European – centrele de returnare ar urma să găzduiască persoane care și-au epuizat deja toate căile legale de a rămâne în blocul comunitar și care așteaptă expulzarea.
Acest sistem diferă de planurile anterioare privind migrația luate în calcul inițial în Marea Britanie, Danemarca și Italia, care se concentrau pe solicitanții de azil sau pe migranții nou-sosiți.
Aceste eforturi au întâmpinat dificultăți în a prinde avânt: centrele italiene din Albania au fost blocate în litigii, planurile daneze privind Rwanda au stagnat, iar programul britanic privind Rwanda a fost abandonat după ani de contestații juridice.
