Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Alexandru Munteanu, întrevedere cu Donald Tusk: „Polonia este unul dintre cei mai puternici susținători ai Moldovei”

25 Iun. 2026, 10:58
 // Categoria: Politica // Autor:  Daniela Baranovschi
25 Iun. 2026, 10:58 // Politica //  Daniela Baranovschi

Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit joi, 25 iunie, cu prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, desfășurate la Gdańsk. Discuțiile au vizat pașii următori ai parcursului european al Republicii Moldova și sprijinul Poloniei pentru deschiderea noilor grupuri de capitole de negociere. Oficialii au abordat și extinderea cooperării economice, atragerea investițiilor poloneze și valorificarea oportunităților generate de reconstrucția Ucrainei pentru întreaga regiune.

Alexandru Munteanu a subliniat importanța relației Republicii Moldova cu Polonia.

„Polonia este unul dintre cei mai puternici susținători ai Republicii Moldova pe drumul european. A fost alături de noi în perioade dificile, de la criza energetică până la consolidarea instituțiilor statului, iar pentru acest sprijin suntem recunoscători”, a menționat Munteanu.

Oficialii au reafirmat obiectivul unei Europe mai unite, mai sigure și mai prospere, construită prin solidaritate și investiții comune.

 

„Republica Moldova și Polonia împărtășesc aceeași convingere – o Europă mai unită, mai sigură și mai prosperă se construiește prin solidaritate și investiții. Mă bucur că avem în Polonia un prieten de încredere și un partener cu care construim împreună acest viitor”, a mai transmis premierul.

 

Conferința pentru Reconstrucția Ucrainei – URC2026 are loc cu participarea liderilor europeni și internaționali. Ucraina se află în centrul discuțiilor privind reconstrucția și sprijinul post-conflict. Premierul Alexandru Munteanu urmează să participe la sesiunea de deschidere a conferinței și la plenul dedicat sprijinirii Ucrainei și perspectivelor de reconstrucție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Victoria Laur

Maia Sandu avertizează că în în următoarele luni vor exista mai multe încercări ale Rusiei de a destabiliza Moldova. Declarația a fost făcută după ce șefa statului a fost întrebată de ce autoritățile au decis să îi aplice lui Vadim Krasnoselski interdicția de a părăsi Republica Moldova.

În opinia președintei, Moscova ar vrea să creeze obstacole pentru aderarea Moldovei la UE. Oficiala a punctat că administrația constituțională trebuie să fie pregătită să răspunsă acestor acțiuni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Guvernul a explicat această decizie. Eu pot doar să spun că în următoarele luni și nu doar, o să vedem mai multe încercări din partea Federației Ruse de a destabiliza situația, de a crea percepția unei destabilizări în Republica Moldova, ca să creeze obstacole. Să creeze întrebări în statele membre ale Unii Europene și să ne îngreuneze nouă drumul de aderare la UE. Asta este un lucru pe care o să-l vedem, din păcate. Trebuie să fim pregătiți și să reacționăm, în primul rând pentru a păstra stabilitatea și pacea aici acasă și, în al doilea rând, pentru a nu discredita parcursul nostru european”, a spus Maia Sandu.

Pe 5 noiembrie, autoritățile constituționale au anunțat despre faptul că lui Vadim Krasnoselski i se va aplica interdicție de a părăsi Moldova, după ce oficialul a mers la Moscova, unde a primit o distincție de la Vladimir Putin și a declarat că regiunea transnistreană este parte a lumii ruse.

Tofan desecretizează planul Guvernului, după ce lui Krasnoselski i s-a interzis să iasă din țară: Nu deține cetățenia