„Suspendăm recoltarea la nivel național și lansăm consultări publice extinse. Vrem să avem și căprioare, dar și păduri sănătoase. Echilibrul în natură trebuie păstrat”, a declarat ministrul joi, 25 iunie.
El a făcut referire și la modul în care alte țări gestionează populațiile de vânat, menționând exemple din Ungaria, Austria și Germania, unde sunt aprobate cote mai mari de recoltare.
„În Ungaria s-a aprobat recoltarea a 25% din totalul căprioarelor, în Austria 35%, iar în Germania s-a aprobat recoltarea a peste 1 milion de exemplare, adică 50% din efectiv, practic, fiecare a doua căprioară”, a menționat Hajder.
Ordinul semnat la 3 iunie prevedea recoltarea a 913 căprioare și 534 de cerbi, în total peste 1.400 de exemplare, măsură justificată de autorități prin necesitatea controlului populației de animale sălbatice. Subiectul a stârnit reacții puternice. O parte a societății a susținut necesitatea gestionării fondului cinegetic, în timp ce alții au criticat decizia, considerând-o riscantă pentru biodiversitate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!





