Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO MAN pregătește o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Ion Ceban: Sunt cinci ani de jumulire a cetățenilor

02 Iul. 2026, 10:12
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
02 Iul. 2026, 10:12 // Politica //  Realitatea.md

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea pe care o conduce va iniția o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Potrivit acestuia, sâmbătă, MAN va convoca un Consiliu Național extins, în cadrul căruia moțiunea va fi supusă aprobării. Ulterior, partidul va solicita sprijinul deputaților din Parlament pentru semnarea documentului.

Liderul MAN a motivat inițiativa prin nemulțumirea față de activitatea actualei guvernări, susținând că cetățenii „nu mai acceptă mimarea reformelor”.

„Cinci ani de minciuni. Cinci ani de jumulire a cetățenilor și împânzirea tuturor instituțiilor doar cu neamuri, prieteni, cumătri, membri trecuți prin filtrele extraordinare ale PAS”, mai afirmă primarul Capitalei.

În declarația sa, Ceban a acuzat guvernarea PAS  de ignorarea problemelor cu care se confruntă profesorii, medicii, polițiștii, funcționarii publici, agricultorii și mediul de afaceri, precum și de gestionarea defectuoasă a economiei.

„Nu au treabă ei cu ce se întâmplă cu salariile profesorilor, medicilor, polițiștilor, funcționarilor publici, care este situația agricultorilor și agenților economici pe care îi înădușă și rămân doar cei care sunt loiali partidului PAS prin contracte diferite. Sau exponenții PAS își atribuie companiile, preluând în mod abuziv. Un eșec total nu pentru partidul PAS, dar pentru țară este această guvernare, pentru că voi ați spus că veți fi altfel, dar sunteți mai periculoși, toxici decât restul”, mai spune liderul MAN.

Totodată, acesta a afirmat că măsurile recente, inclusiv schimbările de personal din unele instituții, reprezintă doar „demisii de ochii lumii” și a cerut investigarea presupuselor încălcări.

„Ce are loc acum? Un fel de mimare așa numită curățenie în instituții, cu câteva demisii de ochii lumii, dar pentru așa încălcări grave, până la urmă, nu trebuie oare deschiderea unor dosare? Să fi fost astfel de situații în Europa, în Germania, Franța, erau să zboare toți”, a conchis Ion Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 15:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
06 Nov. 2026, 15:21 // Slider //  Cătălina Boico

Un incendiu puternic a izbucnit astăzi, 6 noiembrie, la bordul unui tren din India, flăcările cuprinzând al cincilea vagon. Ulterior, focul s-a extins și la alte vagoane ale garniturii.

Din fericire, toți pasagerii au fost evacuați în siguranță și nu au fost răniți. Potrivit presei indiene, incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit.

„Am primit informații despre un incendiu în niște vagoane de tren în jurul prânzului. SSP Sahib și cu mine am trimis imediat echipe administrative la fața locului și am alertat spitalele. Este un motiv de ușurare că nu au fost raportate victime în acest incident. Incendiul a fost complet controlat și niciun pasager nu a fost grav rănit. Înalți oficiali feroviari și DRM Sahib sunt prezenți la fața locului. Se fac aranjamente pentru un alt tren pentru pasageri. Vreau să asigur familiile tuturor pasagerilor că toți sunt în siguranță și că nu au existat pierderi de vieți omenești. Întreaga administrație este prezentă la fața locului și monitorizează continuu situația”, a declarat Himanshu Aggarwal, oficial al administrației districtului Patiala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Incidentul a avut loc în Dhanteras, o zi festivă în care traficul de pasageri pe căile ferate din India este în mod tradițional crescut, potrivit news.az.