Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Noul Mitropolit al Basarabiei își începe misiunea: Când va avea loc înscăunarea Înaltpreasfințitului Antonie

08 Iul. 2026, 17:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
08 Iul. 2026, 17:56 // Societate //  Daniela Baranovschi

Episcopul de Bălți, Antonie, va fi înscăunat duminică, 12 iulie, în funcția de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. Ceremonia va avea loc la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Capitală.

Evenimentul va începe la ora 08:30 cu Sfânta Liturghie, iar după încheierea slujbei va avea loc ceremonia solemnă de înscăunare a noului Mitropolit al Basarabiei.

Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de mai mulți ierarhi și clerici ai Bisericii Ortodoxe Române.

La ceremonie sunt așteptați reprezentanți ai autorităților, ai instituțiilor publice, ai societății civile, dar și numeroși credincioși.

 

„Întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Antonie deschide un nou capitol în lucrarea pastorală, misionară și administrativă a Mitropoliei Basarabiei, fiind un prilej de întărire a comuniunii ecleziale și de reafirmare a misiunii Bisericii Ortodoxe Române în spațiul dintre Prut și Nistru. Totodată, acest eveniment reprezintă o chemare la unitate în credință, la responsabilitate și la mărturisirea neîntreruptă a valorilor Evangheliei și a identității spirituale românești în Basarabia”, transmite Mitropolia.

 

Antonie a fost ales în această funcție de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 2 iulie. Până la numirea sa în fruntea Mitropoliei Basarabiei, acesta a ocupat funcția de Episcop de Bălți.

Noul Mitropolit al Basarabiei s-a născut la 29 mai 1963, în localitatea Hârbovăț, raionul Anenii Noi. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Chișinău, iar ulterior Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Din 1995, Antonie a activat în cadrul Mitropoliei Basarabiei. În 2014 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, iar în 2018 a devenit Episcop de Bălți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 14:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 14:55 // Slider //  Daniela Baranovschi

Companiile de taxi au declarat obligații fiscale suplimentare de aproape 873 de mii de lei, după ce Serviciul Fiscal de Stat a depistat nereguli în raportările acestora. Totodată, au fost declarați încă 326 de șoferi, ale căror salarii nu figurau în dările de seamă fiscale.

Fiscul a început verificările pe 19 octombrie și a vizat companiile care prestează servicii de taxi prin intermediul platformelor electronice. În urma analizei informațiilor prezentate de operatorii de taxi Agenției Naționale Transport Auto, au fost depistate mai multe nereguli.

Mai exact, 49 de companii nu au declarat TVA pentru serviciile cumpărate din străinătate, iar 41 nu au raportat șoferii în documentele fiscale. În cazul a 26 de companii au fost constatate ambele abateri.

După ce au fost informate despre nereguli și despre obligațiile pe care trebuie să le respecte, firmele vizate au depus declarații fiscale inițiale sau corectate. Până la 5 noiembrie, acestea au declarat obligații fiscale în valoare totală de 872.965 de lei.

Din această sumă, 356.248 de lei reprezintă contribuții de asigurări sociale, iar 223.310 lei – prime de asigurare medicală. Alte 156.335 de lei sunt impozite pe veniturile din salarii, iar 137.071 de lei reprezintă TVA pentru serviciile cumpărate din străinătate.

Serviciul Fiscal de Stat le recomandă companiilor să declare corect veniturile, să includă toți șoferii în rapoartele salariale și să achite la timp impozitele și contribuțiile. De asemenea, firmele trebuie să folosească aparate de casă la încasările în numerar și să declare TVA pentru serviciile importate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!