Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Cardul digital de la Moldindconbank – simplu de deschis în MICB Mobile Banking, ușor de folosit oricând ai nevoie

09 Iul. 2026, 10:40
 // Categoria: Commercials // Autor:  Realitatea.md
09 Iul. 2026, 10:40 // Commercials //  Realitatea.md

Sunt momente când ai nevoie rapid de un card — pentru cumpărături online, transferuri urgente sau plăți de zi cu zi. Iar ultimul lucru pe care ți-l dorești este să pierzi timp pe drumuri sau în așteptare.

Cardul digital de la Moldindconbank, disponibil în aplicația MICB Mobile Banking, este soluția simplă și accesibilă exact atunci când ai nevoie.

Tot ce îți trebuie este telefonul tău și câteva minute libere. Cardul se deschide 100% online și poate fi utilizat imediat.

Câteva clickuri și e gata

  • accesează aplicația MICB Mobile Banking
  • selectează opțiunea „Deschide cardul”
  • alege tipul de card și valuta dorită: lei, dolari sau euro
  • confirmă solicitarea
  • cardul este emis instant și apare direct în aplicație.

În mai puțin de 1 minută, cardul devine activ în aplicația MICB Mobile Banking și poate fi folosit imediat.

Tot ce ai nevoie, direct în telefon

Disponibil 24/7 în aplicația MICB Mobile Banking, cardul digital îți oferă mai multă flexibilitate în gestionarea cheltuielilor zilnice.

Îl poți adăuga în Apple Pay sau Google Pay, ai cashback și acces la concierge, iar pentru mai mult confort alegi valuta potrivită pentru tine.

Moldindconbank – mereu alături!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 13:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
05 Nov. 2026, 13:44 // Slider //  Valentina Buza

Un muncitor român în vârstă de 34 de ani a murit în timp ce lucra în șantierul naval Fincantieri din Marghera, în apropiere de Veneția, în Italia. Doi colegi ai victimei s-au simţit, la rândul lor, rău. Autoritățile italiene au declanșat o anchetă pentru a stabili cu precizie cauzele morţii muncitorului, în timp ce firma la care lucra susţine că decesul a avut „cauze naturale”.

Tragedia s-a produs miercuri, 4 noiembrie, în jurul orei 11:00, la bordul unei nave aflate în construcție. Bărbatul a început brusc să se simtă rău în timp ce lucra în interiorul unei nave aflate în construcție şi efectua lucrări de sudură într-un spațiu închis. Doi colegi au sărit, se pare, în ajutorul său, însă li s-a făcut și lor rău, fiind ulterior transportați la spital, relatează publicaţia Il Fatto quotidiano.

Starea de rău survenită brusc în cazul celor trei persoane ar fi putut fi cauzată de o substanță care a dus la intoxicarea acestora. De altfel, au fost solicitate să intervină unitățile NBCR, o ramură specializată a Pompierilor, instruită să acționeze în medii cu risc de contaminare cu substanțe periculoase. Rezultatele analizelor efectuate de acestea nu au fost încă date publicității.

Totuși, conform informațiilor transmise de Fincantieri sindicatelor, victima ar fi decedat din cauze naturale, în timp ce ceilalți doi colegi s-au simțit rău pe fondul șocului emoțional provocat de decesul bărbatului în vârstă de 34 de ani.

Compania a transmis „condoleanțe” familiei pentru decesul muncitorului și a declarat că se află „pe deplin la dispoziția autorităților competente”, cu care „colaborează în cadrul anchetelor” pentru a stabili faptele și circumstanțele incidentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La fața locului au sosit și inspectori din cadrul serviciului SPISAL al autorității sanitare locale (ULSS 3), pentru a determina cauzele și împrejurările în care a avut loc decesul. Ca măsură de precauție, întreaga navă aflată în prezent în construcție, Seven Seas Prestige, a fost evacuată.

Prin urmare, mii de muncitori și-au întrerupt tura și au fost trimiși acasă mai devreme. Între timp, zona în care a avut loc incidentul a fost pusă sub sechestru de către autoritățile judiciare.

Într-un comunicat, sindicatul Fiom-Cgil din Veneția a explicat că, în prezent, cauza decesului este necunoscută, nefiind clar dacă a fost vorba despre o problemă medicală, așa cum susține conducerea Fincantieri, sau despre consecința unei activități desfășurate fără măsurile de precauție și autorizațiile necesare, și a solicitat autorităților judiciare să „elucideze complet” cele întâmplate.

„Fără a recurge la speculații într-o chestiune atât de dureroasă, trebuie subliniat faptul că lucrul în spații închise necesită o serie de măsuri de siguranță riguroase, impuse atât de lege, cât și de regulamentele companiei”, a precizat sindicatul. „Cert este că, încă o dată, un tânăr muncitor, angajat al unui subcontractant, nu se va mai întoarce acasă la familia sa în această seară.”