Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Prognoza meteo pentru 12 iulie: Cer variabil și maxime de până la 28 de grade

12 Iul. 2026, 09:54
 // Categoria: Meteo // Autor:  Ana Panaguța
12 Iul. 2026, 09:54 // Meteo //  Ana Panaguța

Pe 12 iulie avem parte de cer variabil în cea mai mare parte a țării, iar în raioanele de sud sunt prognozate ploi slabe. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor ajunge până la +28 de grade în timpul zilei, iar pe timpul nopții vor coborî până la +11 grade.

În nordul țării, maximele vor atinge +23 de grade, iar minimele vor fi de +11 grade, pe fondul unui cer variabil.

În centrul republicii, vremea va fi, de asemenea, cu cer variabil. Temperaturile vor urca până la +26 de grade în timpul zilei, iar noaptea se vor înregistra în jur de +14 grade.

În sudul țării sunt așteptate ploi slabe. Valorile termice vor ajunge la +28 de grade pe parcursul zilei, iar minimele nocturne vor fi de +16 grade.

Precizăm că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un Cod galben de pericol de incendiu, valabil în perioada 10–17 iulie. Potrivit meteorologilor, din cauza lipsei precipitațiilor, în zonele vizate se menține un risc sporit de izbucnire și propagare a incendiilor de vegetație. Autoritățile îndeamnă populația să evite utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole și a suprafețelor împădurite, precum și arderea resturilor vegetale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 09:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Nov. 2026, 09:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

După atacul cibernetic care a vizat frigiderele supermarketurilor din mai multe țări, electrocasnicele ar putea fi următoarea țintă, a avertizat Juhan Lepassaar, directorul Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), într-un interviu acordat marți pentru AFP.

„Securitatea nu ar trebui și nu trebuie să fie o chestiune secundară. Astăzi au fost frigiderele, mâine ar putea fi routerele, iar poimâine electrocasnicele și așa mai departe”, a subliniat oficialul estonian, transmite Agerpres.

Supermarketurile din cel puțin 12 țări europene au fost afectate de atacuri cibernetice în lunile octombrie și noiembrie, cel mai grav dintre acestea având loc în Franța.

„Toate incidentele pot fi prevenite, dar întrebarea este dacă suntem pregătiți să investim în ele. Securitatea cibernetică nu este ieftină”, a declarat Juhan Lepassaar.

De asemenea, securitatea trebuie anticipată încă din etapa de proiectare a produselor interconectate, care sunt acum peste tot, inclusiv în bucătăriile și dormitoarele noastre, a adăugat directorul ENISA.

În acest context, securitatea cibernetică este crucială, a explicat Lepassaar, care a prezentat marți raportul bianual al agenției pe care o conduce. „Fiecare serviciu de care depindeți ca cetățean, ca ființă umană, are un strat care include un element digital, o bucată de cod care, dacă nu este protejată, poate fi piratată”, a spus Lepassaar.

Unul dintre cele mai grave scenarii ar putea fi pierderea serviciilor esențiale.

„Sosirea ofițerilor de poliție, intervenția pompierilor, funcționarea spitalelor, transportul care vă duce din punctul A în punctul B – toate acestea sunt elemente de care depindem pentru ca totul să funcționeze fără probleme, 24/7… Și dacă nu funcționează, vom suferi un impact imediat”, a avertizat directorul ENISA.

Luni, autoritățile franceze au dat vina pe o unitate a Corpului Gărzilor Revoluționare din Republica Islamică Iran pentru atacul cibernetic care a vizat frigiderele la aproximativ 700 de supermarketuri franceze în noaptea de 11 spre 12 octombrie.

Lepassaar a refuzat să comenteze dacă Teheranul este sau nu vinovat, dar a subliniat însă că „actorii statali” apropiați Iranului sau Rusiei vizează Europa și colaborează între ei. „Fie că este vorba de China, Iran sau Republica Populară Coreeană, există numeroși actori aliniați cu statul care vizează Europa, companiile europene și interesele europene”, a afirmat șeful ENISA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!