Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Prim-ministra Ucrainei, Iulia Sviridenko, a demisionat la aproape un an de la preluarea mandatului

14 Iul. 2026, 11:14
 // Categoria: Politica // Autor:  Vlada Ciorici
14 Iul. 2026, 11:14 // Politica //  Vlada Ciorici

Prim-ministra Ucrainei, Iulia Sviridenko, și-a dat demisia din funcție la aproape un an de la preluarea mandatului. Decizia vine după ce liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a avut o serie de întâlniri cu membrii executivului și a anunțat remanierea Guvernului, transmite IPN.

Demisia a fost confirmată de președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk, care a anunțat recepționarea cererii premierului. Presa de la Kiev scrie că viitorul premier va fi Serhii Koretski, actualul director general al companiei Naftogaz, și că numirea acestuia va avea loc pe 16 iulie.

Volodimir Zelenski anunțase recent o nouă strategie prin care persoane cu experiență vor fi desemnate să se ocupe de fiecare direcție prioritară de politică externă, inclusiv cooperarea cu Statele Unite pentru producția sistemelor de apărare Patriot și avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Liderul ucrainean a menționat că a discutat cu Iulia Sviridenko, propunându-i acesteia să preia conducerea unei noi direcții în relațiile cu un partener internațional strategic, însă fără a preciza detalii. Sviridenko a confirmat discuțiile privind necesitatea reformatării Guvernului și și-a exprimat disponibilitatea de a continua activitatea în interesul național al Ucrainei.

Iulia Sviridenko fusese numită în funcția de prim-ministru pe 17 iulie 2025, după ce anterior ocupase posturile de prim-vicepremier și ministru al economiei. Predecesorul ei, Denis Șmîhal, demisionase deoarece mandatul de cinci ani al Parlamentului de la Kiev se încheiase. Ultimele alegeri din Ucraina au avut loc în 2019. În prezent, în Ucraina este în vigoare legea marțială, în timpul căreia e suspendată organizarea alegerilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 15:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
03 Nov. 2026, 15:39 // Slider //  Victoria Laur

UE prezintă pe 4 noiembrie raportul privind Republica Moldova. Bruxelles va anunța progresele privind parcursul nostru european și ar urma să primească foaia de parcurs pentru aderare.

În perioada 9-10 noiembrie, la Palatul Republicii din Chișinău urmează să aibă loc Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene. La eveniment este așteptată și comisara Marta Kos.

Conferința de la Chișinău va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului de afaceri și mass-media. Aceștia vor analiza etapele procesului de aderare și modul în care reformele pot produce schimbări concrete pentru cetățeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

După conferință, în perioada 15-16 noiembrie, Maia Sandu va merge la Bruxelles. Președinta urmează să participe la Forumul de Extindere al UE. La reuniune mai sunt așteptați miniștrii de Externe din Irlanda, Polonia, Lituania, Spania, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Albania și Ucraina, președintele Finlandei, liderii Uniunii Europene și mai mulți comisari ai UE.

Președinta va vorbi în cadrul panelului despre extindere, pe 15 noiembrie, alături de oficiali din Ucraina, Albania, Ucraina și Muntenegru. În aceeași, speaker la eveniment va fi și șefa Stratcom, Liliana Vițu, care urmează să comunice despre perspectivele extinderii UE pentru societatea civilă și autoritățile locale.