Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Tofan spune că a întârziat la discuție cu Usatîi 1 minut și nu l-a mai găsit. Deputatul: „Moarte din roddom”

16 Iul. 2026, 13:22
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
16 Iul. 2026, 13:22 // Politica //  Victoria Laur

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că a întârziat la întrevederea cu fracțiunea „Partidul Nostru” cu un minut și nu a mai găsit deputații. Pe de altă parte, liderul formațiunii, Renato Usatîi, afirmă că parlamentarii au venit mai devreme, discuția era programată pentru 12:30, iar aceștia au plecat la 12:34, deoarece în sală nu era nimeni.

Tofan s-a justificat că a vorbit cu agricultorii la o întrevedere de mai devreme, iar dialogul a durat mai mult decât era preconizat. În context, el a sugerat deputaților din fracțiunea „Partidul Nostru” să găsească timp pentru discuții.

„Am întârziat 1 minut la consultările cu fracțiunea condusă de domnul Usatîi ce urmau să aibă loc la 12.30, venind de la întâlnirea precedentă cu agricultorii, care a durat peste timpul alocat. Îmi pare rău că această întârziere i-a determinat pe domnul Usatîi și colegii săi să plece. Oamenii așteaptă rezolvarea problemelor în mod constructiv, nu artificii politice. Sper că totuși vom găsi timp reciproc, pentru că avem de discutat teme importante pentru cetățeni, indiferent de ce partid au votat”, a scris Tofan pe rețelele de socializare.

Pe de altă parte, într-un video publicat de Usatîi, politicianul susține că deputații din fracțiunea sa erau prezenți în sala Europa la 12:38, iar la 12:34 formațiunea a plecat.

„Constructiv ar fi fost dacă ar fi avut programul de guvernare, lista candidaților. Dumnealui vine din mediul de afaceri. În afaceri se prezintă planul, programul. (…) Asta este constructivism moldovenesc. Această guvernare e moarte din roddom. Nu se pricep a organiza o întrevedere. Nu pot organiza nuntă și cumătrie. Dacă le dai să îmbrace mortul, tot o să tragă o ștangă”, a spus Usatîi într-un video publicat pe social media.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 14:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
01 Oct. 2026, 14:14 // Slider //  Vlada Ciorici

Christa Pike, condamnată la moarte în urmă cu aproape trei decenii, a supraviețuit celor două doze de pentobarbital administrate miercuri în Tennessee. Execuția ei, prima a unei femei din acest stat în peste 200 de ani, nu a fost dusă la capăt, informează EFE.

Procedura a început după ce Curtea Supremă a SUA a respins suspendarea emisă cu câteva ore mai devreme de o curte federală de apel.

Potrivit martorilor, Pike a rămas trează în prima fază, a vorbit cu oficialii și a cântat împreună cu ghidul ei spiritual. După a doua doză, jurnaliștii au auzit-o respirând și au văzut-o mișcând capul. Respirația ei s-a auzit aproape o oră, până când martorii au fost scoși din încăpere. Ulterior, o ambulanță a plecat din penitenciar cu sirenele pornite, transmite agerpres.ro.

Avocații lui Pike spun că femeia primește tratament la spital și că nu se știe în ce stare este. Ei au acuzat statul că a eșuat „din nou în a efectua o execuție legală” și au vorbit despre „dificultăți de acces la vene, vene rupte, pentobarbital degradat”.

Protocolul din Tennessee prevede o doză inițială de pentobarbital și o a doua, dacă prima nu are efect. Instrucțiunile nu spun însă ce se întâmplă dacă persoana rămâne în viață după ambele. Departamentul de Corecție susține că protocolul a fost respectat și că substanța a fost „eficientă pe tot parcursul procedurii”. Încă nu se știe dacă eșecul a ținut de medicament, de accesul intravenos sau de altceva.

Guvernatorul Bill Lee, care luni a respins cererile de comutare a pedepsei lui Pike, a suspendat toate execuțiile programate în 2026 și a cerut o anchetă „amănunțită”. Următoarea, a lui Gary Wayne Sutton, era programată pe 3 decembrie.

Sentința la moarte rămâne în vigoare, dar o nouă dată a execuției nu a fost anunțată.

Pike a fost condamnată în 1996 pentru uciderea Colleen Slemmer, o colegă în vârstă de 19 ani din programul Job Corps din Knoxville. Avea 18 ani când a comis crima. Ultima femeie executată în SUA a fost Amber McLaughlin, în Missouri, în 2023.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!