Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Alegeri locale noi și referendum pe 1 noiembrie: De astăzi începe perioada electorală

17 Aug. 2026, 10:13
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
17 Aug. 2026, 10:13 // Politica //  Cătălina Boico

Astăzi, 17 august, începe perioada electorală pentru alegerile locale noi și referendumul local, care vor avea loc pe 1 noiembrie 2026. Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit CEC, principalele acțiuni în perioada electorală constau în constituirea și organizarea activității organelor electorale inferioare, înregistrarea candidaților la funcția de primar și de consilier local, precum și a participanților la referendum. Totodată, vor fi constituite și organizate secțiilor de votare, actualizate și publicate listelor electorale, desfășurate activități de informare a alegătorilor și de instruire a funcționarilor electorali, urmând ca procesul să se încheie cu organizarea votării și totalizarea rezultatelor scrutinelor.

„Conform prevederilor legale, perioada electorală se va încheia odată cu confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor aleșilor locali. Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie 2026 este disponibil pe pagina web oficială a Comisiei https://cec.md (https://cec.md/), la rubricile „Alegeri locale noi din 01.11.2026” și „Referendum din 01.11.2026””, transmite instituția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că alegeri locale noi vor avea loc în satele Cairaclia și Novosiolovca, raionul Taraclia, orașul Costești, raionul Rîșcani, satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia și satul Tomai, UTA Găgăuzia. În aceeași zi, în satul Delacău, raionul Anenii Noi, va avea loc un referendum local.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!