Curs valutar
  • EUR
    20.0999
    0.009%
  • USD
    17.8523
    -0.4011%
  • RUB
    0.2126
    -0.6585%
  • RON
    3.7669
    -0.0027%
  • UAH
    0.3980
    -0.3769%

Toate știrile

19 octombrie 2026

Dodon cere CC să declare neconstituțională prevederea privind judecarea ex-președinților în primă instanță de către CSJ

18 Aug. 2026, 18:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Aug. 2026, 18:28 // Societate //  Realitatea.md

Fostul președinte al Republicii Moldova și deputat al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a sesizat Curtea Constituțională și solicită declararea drept neconstituțională a prevederii din Codul de procedură penală potrivit căreia foștii șefi ai statului pot fi judecați în primă instanță de Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Sesizarea vizează articolul din Codul de procedură penală, potrivit căruia CSJ judecă în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de președintele Republicii Moldova, scrie IPN. Dodon susține că norma este aplicată prin analogie și în cazul foștilor șefi de stat. Autorul sesizării consideră că prevederea nu face distincție între infracțiunile comise de un președinte în timpul exercitării mandatului, faptele de drept comun și situația unui fost președinte al cărui mandat a încetat.

Potrivit deputatului, după încetarea mandatului, dacă nu a fost inițiată procedura constituțională de punere sub acuzare, fostul președinte ar trebui să fie cercetat și judecat conform regulilor generale de procedură penală, la instanțele de drept comun. Totodată, acesta susține că menținerea competenței exclusive a CSJ pentru foștii președinți creează un regim juridic discriminatoriu. Pe de o parte, aceștia nu ar beneficia de mecanismul constituțional privind imunitatea și punerea sub acuzare de către Parlament, iar pe de altă parte ar fi privați de dreptul de a fi judecați de o instanță de fond și de a beneficia de o cale ordinară de atac.

În sesizare se invocă încălcarea mai multor prevederi constituționale, inclusiv cele privind egalitatea în fața legii, accesul liber la justiție, imunitatea președintelui și interzicerea instanțelor extraordinare. „Aplicarea mecanică” a normei, susține deputatul, transformă Curtea Supremă de Justiție dintr-o instanță supremă ordinară într-o instanță de excepție pentru un fost demnitar, lucru interzis de Constituție.

Igor Dodon solicită Curții Constituționale să suspende, până la examinarea sesizării pe fond, acțiunea articolului 39 punctul 2 din Codul de procedură penală. Totodată, el cere declararea ca neconstituțională a prevederii în partea referitoare la aplicarea acesteia în cazul infracțiunilor săvârșite de foști președinți și sesizarea Parlamentului pentru înlăturarea ambiguității legislative.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sesizarea lui Igor Dodon vine în contextul în care fostul președinte este judecat chiar la Curtea Supremă de Justiție, în dosarul cunoscut generic drept „Sacoșa neagră”. Procesul are ca obiect acuzații de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită. Igor Dodon pledează nevinovat și susține că dosarul este unul politic.

Realitatea Live

Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
19 Oct. 2026, 23:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Oct. 2026, 23:02 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan a declarat că proiectul bugetului de stat pentru anul 2027 a fost întors pentru revizuire, deoarece autoritățile consideră că unele cheltuieli trebuie reduse mai mult. Guvernul își propune să diminueze deficitul bugetar, care a depășit 5% din PIB, prin economii în ministere și agenții. Declarațiile a fost făcute în cadrul emsiunii „На грани” la Exclusiv TV.

„Trebuie să trăim în limita mijloacelor pe care le avem. Atunci când deficitul bugetar a depășit deja 5% din PIB, consider că am ajuns să cheltuim peste posibilitățile noastre”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, ministerele și agențiile au primit încă din septembrie sarcini concrete privind reducerea cheltuielilor și a personalului. Unele instituții ar putea fi comasate pentru a diminua costurile administrative.

„Dacă avem, de exemplu, patru agenții care se ocupă de aceeași activitate, poate ar trebui să le comasăm într-una singură. Astfel, am avea un singur contabil, un singur jurist și un singur specialist în resurse umane, în loc de câte patru”, a explicat șeful Executivului.

Premierul a recunoscut că aceste măsuri ar putea întâmpina rezistență, dar a afirmat că este hotărât să ducă procesul până la capăt. El a dat drept exemplu reforma administrativ-teritorială, prin care structura actuală de 32 de raioane ar urma să fie înlocuită cu trei regiuni, ceea ce ar permite, în opinia sa, reducerea cheltuielilor administrative.

Tofan a precizat că Guvernul trebuie să facă economii și pentru a putea acoperi alte obligații bugetare, inclusiv acordarea compensațiilor și majorarea salariilor.

În același timp, autoritățile își propun să reducă din costurile de deservire a datoriei publice, prin transferarea unei părți din datoria internă în datorie în valută, care, potrivit premierului, este mai ieftin de finanțat.

Deocamdată, șeful Executivului nu a prezentat cifrele finale ale bugetului pentru 2027, menționând că documentul nu este definitivat. Potrivit legislației, proiectul bugetului de stat trebuia prezentat Parlamentului până la 15 octombrie.