Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 12 tone în zonele aflate sub Cod Portocaliu de caniculă

21 Aug. 2026, 10:27
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
21 Aug. 2026, 10:27 // Societate //  Valentina Buza

În contextul Codului portocaliu de caniculă emis pentru astăzi, 21 august 2026, în mai multe raioane din nordul și nord-vestul țării, circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone este restricționată, între orele 10:00–20:00, pe drumurile publice naționale din zonele vizate.

Astfel, circulația vehiculelor de mare tonaj este restricționată pe drumurile din Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Drochia, Rîșcani, Soroca și municipiul Bălți, unde potrivit avertizării meteorologice, temperaturile maxime vor ajunge până la +36°C, precizează Administrația Națională a Drumurilor.

În celelalte regiuni, unde este valabil Cod galben, cu temperaturi de +33 – +35°C, restricțiile nu se aplică. Acestea sunt instituite exclusiv pe durata și în zonele aflate sub Cod portocaliu.

Măsura este aplicată pentru a proteja carosabilul de degradările provocate de temperaturile extreme. În astfel de condiții, asfaltul își pierde din rezistență, iar circulația camioanelor de mare tonaj poate provoca făgașe, tasări și alte deteriorări.

Restricțiile nu se aplică transportului de persoane, produselor perisabile, echipamentelor medicale, animalelor vii, carburanților și transporturilor de urgență.

Conducătorii auto și operatorii de transport sunt îndemnați să țină cont de avertizările meteorologice și să își planifice deplasările în conformitate cu restricțiile instituite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prognoza meteo pentru 21 august: Meteorologii au emis avertizări de Cod Galben și Cod Portocaliu de caniculă

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.