În sud-vestul Republicii Moldova, la Hâncești, se află unul dintre cele mai impresionante monumente istorice ale țării – Conacul Manuc Bey. Complexul istorico-arhitectural, restaurat în ultimii ani și redeschis vizitatorilor, păstrează povestea unei epoci în care boierii ridicau adevărate reședințe princiare, iar arhitectura devenea un simbol al prestigiului și al puterii.

Povestea locului este legată de Manuc-Emmanuel Mîrzoian, cunoscut în istorie drept Manuc Bey – un negustor și diplomat de origine armeană, născut în 1769. După războiul ruso-turc din 1806–1812, acesta s-a stabilit pentru o perioadă la Chișinău și, în anul 1815, a cumpărat cu 300.000 de lei-aur moșia de la Hâncești. Deși conacul îi poartă numele, edificiul nu a fost ridicat de el, ci de urmașii săi. Construcția a fost începută de fiul său, Murat, și finalizată de nepotul Grigore, între anii 1858 și 1861.

Familia a construit aici un adevărat castel în stil francez, înconjurat de un parc întins, cu turnuri de pază și grădină de iarnă. Ansamblul include mai multe clădiri: Palatul lui Manuc, Casa vechilului, Clădirea contesei, Castelul de vânătoare și Turnul de veghe. Palatul a fost proiectat de celebrul arhitect Alexandru Bernardazzi și impresionează prin eleganța sa arhitecturală, inspirată din clasicismul european. Se spune că interiorul ar fi fost decorat în patru stiluri diferite – armenesc, turcesc, moldovenesc și european, iar tavanele unor săli ar fi fost pictate de renumitul artist Ivan Aivazovski.

De-a lungul timpului, conacul a trecut prin numeroase transformări. După cel de-al Doilea Război Mondial, complexul a fost preluat de autoritățile sovietice și transformat mai întâi într-o școală de mecanizare, iar apoi într-un colegiu de construcții. Cutremurul din 1986 a afectat grav clădirile, iar conacul a intrat treptat într-un proces de degradare.

În 1993, ansamblul a primit statutul de monument de arhitectură. Restaurarea amplă a început însă abia în 2014, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene. Lucrările au durat aproape doi ani, iar palatul a fost readus la frumusețea de odinioară. Dormitoarele, saloanele de recepție, sufrageriile și birourile au fost restaurate cu grijă, iar mobilierul a fost recreat după modele istorice sau adus din alte reședințe ale familiei. Pentru a reda atmosfera autentică a secolului al XIX-lea, la restaurare au lucrat peste 60 de specialiști din Republica Moldova și România.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un element care continuă să stârnească interesul vizitatorilor este rețeaua de tuneluri subterane. Unele galerii legau clădirile complexului și serveau drept căi de evacuare în caz de pericol. Unul dintre aceste tuneluri, cu o lungime de aproximativ 70 de metri, a fost restaurat și poate fi vizitat.

O altă clădire importantă din complex este Castelul de Vânătoare, construit în 1881 tot după proiectul lui Alexandru Bernardazzi. Aici funcționează Muzeul Ținutului Natal, unde pot fi descoperite obiecte etnografice, fotografii vechi, documente istorice și exponate care ilustrează viața și tradițiile locuitorilor din această regiune.

Restaurat și redeschis publicului, complexul atrage anual mii de vizitatori și oferă o incursiune fascinantă în istoria și arhitectura secolelor trecute. Palatul, clădirile din jur, parcul și galeriile subterane transformă acest loc într-un adevărat muzeu în aer liber, unde trecutul prinde din nou viață.

#castel #Conacul Manuc Bey #Hincesti

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.