Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO În Ucraina și România tariful la gaz este mai mic decât la noi. Director ANRE: În Ucraina e lege marțială

05 Sept. 2026, 14:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
05 Sept. 2026, 14:45 // Societate //  Cătălina Boico

În Ucraina este instituită legea marțială, iar tarifele la gaz au fost înghețate la nivelul anului 2022. În România, prețul gazelor este plafonat atât la nivelul producătorilor, cât și pentru consumatorii finali. Sunt explicațiile directorului general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, pentru faptul că gazul este mai ieftin în cele două țări decât în Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute de Alexei Taran în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Referindu-se la situația din Ucraina, directorul ANRE a explicat că prețul gazelor este menținut la nivelul din 2022, iar companiile din sector suportă pierderi considerabile din această cauză.

„În Ucraina este tariful cel mai mic din Europa pentru că tariful a fost înghețat la nivelul anului 2022. Întreprinderile din Ucraina de distribuție, de transport, de producere a gazelor naturale au pierderi enorme în ultimii șase ani. Aceste companii vând sau extrag la costurile efective, plătesc angajaților salarii, dar sunt obligate prin legea marțială să dea gazul la un preț mai mic decât costul lui efectiv”, a explicat directorul general ANRE, Alexei Taran.

În cazul României, oficialul ANRE a precizat că prețul mai mic este explicat prin faptul că Guvernul de la București aplică două mecanisme de plafonare.

„În România gazul este mai ieftin decât la noi din două motive. Unu. Este țară producătoare. Doi. România are două tipuri de plafonări. La extragere. Adică, producătorii au deja un plafon când vând acest gaz pe piață. Al doilea plafon este către consumator. Furnizorul dă la cumpărător gaz la un preț plafonat. Orice diferență o plătește cine? Statul”, a explicat oficialul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în Republica Moldova, de la 1 septembrie 2026, au intrat în vigoare noile tarife la gazele naturale. Astfel, consumatorii achită un tarif de 20,30 lei pentru un metru cub de gaz.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!