Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

Bill Gates trage un semnal de alarmă privind inteligența artificială: Ar putea cauza un miliard de decese

26 Sept. 2026, 14:50
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 14:50 // Sci-tech //  Daniela Baranovschi

Bill Gates, cofondatorul Microsoft, crede că inteligența artificială ar putea fi responsabilă de ”un miliard de decese”, a spus el într-un interviu transmis vineri, în care a lansat un apel pentru reglementarea acestei tehnologii, informează DPA, transmite Agerpres.

”AI este cu siguranță suficient de puternică pentru a declanșa evenimente care ar putea cauza un miliard de decese”, a declarat el pentru NBC ca răspuns la întrebarea dacă, în opinia lui, AI este suficient de puternic pentru a distruge omenirea.

”Nu a existat niciodată o armă mai puternică decât combinația dintre oamenii cu intenții rele care folosesc cele mai noi instrumente AI”, a spus miliardarul american.

Întrebat dacă crede că e nevoie de legislație pentru reglementarea AI, Gates a spus: ”Nimeni nu crede că autoreglementarea este suficientă”.

”Este nevoie ca forțele de ordine și politicienii să se implice în discuția referitoare la cum vor arăta măsurile de protecție și de monitorizare”.

Dezbaterea despre reglementarea AI a ajuns din nou în centrul atenției după ce companii importante din domeniu precum OpenAI, creatorul ChatGPT, și Anthropic au spus că sunt pregătite să încetinească ritmul dezvoltării acestei tehnologii ca urmare a unei serii de incidente de securitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
26 Sept. 2026, 18:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 18:35 // Slider //  Daniela Baranovschi

Nivelul apei în râul Nistru a scăzut considerabil în nordul Republicii Moldova, pe fondul lipsei de precipitații din Ucraina. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, spune că la stația de captare de la Cosăuți nivelul apei a coborât deja cu 10 centimetri, însă în prezent nu există un pericol pentru aprovizionarea cu apă.

„Situația se agravează. Lipsa de precipitații din Ucraina ne afectează tot mai mult. Nivelul apei în râul Nistru în nordul țării a scăzut considerabil. Imaginea surprinsă este de astăzi, la postul hidrologic de la Naslavcea”, a declarat ministrul Mediului sâmbătă, 26 septembrie.

Hajder a precizat că autoritățile țin legătura cu operatorul stației de captare de la Cosăuți și monitorizează permanent situația.

„Suntem în contact cu operatorul de la stația de captare din Cosăuți, unde nivelul apei a scăzut deja cu 10 cm. În acest moment, nu există niciun pericol”, a spus ministrul.

Totodată, acesta le-a cerut operatorilor de apă și canalizare să urmărească atent debitele râurilor și să anunțe Centrul Național de Management al Crizelor și Ministerul Mediului dacă au nevoie de sprijin.

„Monitorizăm continuu situația. Solicit tuturor operatorilor de apă-canal să urmărească atent debitele și să comunice direct Centrului Național de Management al Crizelor și Ministerului Mediului orice sprijin necesar, pentru a asigura aprovizionarea neîntreruptă a cetățenilor cu apă potabilă”, a mai transmis Hajder.

Ministrul a îndemnat populația să consume apa rațional și a anunțat că va reveni cu informații privind evoluția situației.

Republica Moldova a intrat, începând cu 26 septembrie, în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, pentru o perioadă de 60 de zile. Măsura a fost instituită pe fondul riscurilor privind aprovizionarea cu energie și apă, inclusiv al deficitului hidrologic persistent de pe Nistru și Prut.

În perioada stării de urgență, apa disponibilă va fi direcționată cu prioritate către populație, spitale, instituții sociale și de învățământ, serviciile de urgență și infrastructura critică. Totodată, sunt prevăzute restricții privind captarea apei din Nistru și Prut pentru irigații, precum și folosirea apei potabile pentru irigarea spațiilor verzi, spălarea străzilor sau umplerea piscinelor.

Autoritățile au pregătit și soluții pentru eventualitatea agravării situației, inclusiv pompe de mare capacitate, sonde arteziene și alte surse subterane de rezervă. În localitățile în care alimentarea centralizată ar fi afectată, apa ar putea fi distribuită cu mijloace mobile.