Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, afirmă că există domenii în care Chișinăul depășește Bucureștiul, în special în ceea ce privește digitalizarea. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru AGERPRES, în care oficialul a vorbit despre primele sale obiective în noua funcție de la Chișinău.
„Sunt multe similitudini și aș spune că sunt și multe lucruri unde Chișinău depășește Bucureștiul. Mă refer mai ales la partea de digitalizare, unde cred că avem multe de învățat. România are multe de învățat de la Republica Moldova pe partea aceasta”, a declarat Năsui.
Ministrul a spus că, în rest, cele două țări se confruntă cu probleme și situații similare, dar și cu soluții care pot fi aplicate în ambele state. Potrivit lui Năsui, un lucru important pe care l-a observat la Chișinău este existența unei dorințe mai mari de reformă.
Printre domeniile cărora le va acorda o atenție deosebită se numără companiile de stat și reducerea birocrației. Năsui spune că simplificarea regulilor și reducerea poverii administrative ar putea ajuta atât antreprenorii, cât și companiile mari din Republica Moldova.
„Cred că astea sunt două lucruri din care s-ar putea face un munte de bine economiei Republicii Moldova, dacă s-ar reforma”, a spus ministrul.
Întrebat despre experiența acumulată în România și despre ce ar putea fi aplicat la Chișinău, Năsui a spus că susține reformele de aproximativ zece ani și că, în Republica Moldova, există acum o oportunitate reală pentru aplicarea lor.
„Aici lucrurile trebuie să se întâmple ca să se însănătoșească economia”, a declarat Claudiu Năsui, referindu-se la faptul că Republica Moldova nu are aceleași „plase de siguranță” pe care le are România.
Ministrul nu a prezentat deocamdată lista măsurilor concrete pe care intenționează să le aplice. Oficialul a declarat că va vorbi despre acestea după ce vor fi comunicate public „toate șantierele de reformă” care urmează să fie începute.
Fostul deputat român și fost ministru al Economiei de la București, Claudiu Năsui, a fost numit oficial ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova la 28 august. Cu trei zile înainte, în data de 25 august, președinta Maia Sandu i-a acordat cetățenia Republicii Moldova, condiție necesară pentru ocuparea funcției.


