Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Anunț surpriză de la Kiev: Negocierile pentru pace care ar fi trebuit să aibă loc la Bruxelles s-au anulat

27 Oct. 2026, 12:01
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
27 Oct. 2026, 12:01 // În Lume //  Cătălina Boico

Vizita pe care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urma să o facă săptămâna aceasta la Bruxelles, pentru discuții la nivel înalt cu reprezentanți ai SUA, UE și NATO, a fost anulată, scrie Antena3 cu referire la Euronews. Anunțul a fost făcut de consilierul pentru comunicare al liderului de la Kiev, Dmitro Litvin, care a precizat că Ucraina nu mai poate confirma vizita din cauza unor schimbări în planurile părții americane.

Într-o declarație făcută duminică pentru presa ucraineană, Zelenski a spus că discuțiile erau planificate pentru 27 sau 28 octombrie și urmau să reunească reprezentanți ai Ucrainei, SUA și UE, precum și pe secretarul general al NATO, Mark Rutte. Întrebată de Euronews despre aceste discuții, Comisia Europeană a transmis că rămâne implicată în eforturile diplomatice, fără să ofere însă alte detalii.

„Comisia continuă să participe la discuțiile și eforturile alături de aliați și parteneri pentru a obține o pace justă și durabilă pentru Ucraina. În acest stadiu, nu avem alte informații de comunicat”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.

Potrivit surselor citate, întâlnirea de la Bruxelles ar fi trebuit să continue o serie de discuții diplomatice purtate săptămâna trecută la Oslo, inclusiv negocierile dintre Volodimir Zelenski și emisarul special al SUA, Steve Witkoff, la care au participat președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre.

Conform liderului ucrainean, la discuțiile mai largi au luat parte și consilierii pentru securitate ai liderilor Marii Britanii, Franței și Italiei, alături de Björn Seibert, șeful de cabinet al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ulterior, SUA și-au informat partenerii cu privire la discuțiile purtate de Witkoff cu președintele rus Vladimir Putin la Sankt Petersburg, a spus Zelenski.

„Am primit o informare din partea americanilor, iar acum ei vor nu doar o informare, ci să discutăm despre securitate, garanții, UE și implicarea ei, într-un sens mai larg”. Vor o întâlnire la Bruxelles săptămâna aceasta. Americanii, Ucraina, UE la nivel de președinte și NATO la nivel de secretar general. Nu știu dacă va mai face parte cineva din acest grup la Bruxelles”, a spus Zelenski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Evoluția vine înaintea unei noi runde de negocieri între echipele Ucrainei, SUA și Rusiei, pe care Zelenski a spus că o are în vedere pentru prima jumătate a lunii noiembrie. Abu Dhabi a fost menționat ca posibil loc de desfășurare, deși data și locația nu au fost încă confirmate.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!