Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

„O să vedem multe încercări din partea Federației Ruse de a destabiliza”. Sandu, despre interdicția lui Krasnoselski

06 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 13:40 // Actualitate //  Victoria Laur

Maia Sandu avertizează că în în următoarele luni vor exista mai multe încercări ale Rusiei de a destabiliza Moldova. Declarația a fost făcută după ce șefa statului a fost întrebată de ce autoritățile au decis să îi aplice lui Vadim Krasnoselski interdicția de a părăsi Republica Moldova.

În opinia președintei, Moscova ar vrea să creeze obstacole pentru aderarea Moldovei la UE. Oficiala a punctat că administrația constituțională trebuie să fie pregătită să răspunsă acestor acțiuni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Guvernul a explicat această decizie. Eu pot doar să spun că în următoarele luni și nu doar, o să vedem mai multe încercări din partea Federației Ruse de a destabiliza situația, de a crea percepția unei destabilizări în Republica Moldova, ca să creeze obstacole. Să creeze întrebări în statele membre ale Unii Europene și să ne îngreuneze nouă drumul de aderare la UE. Asta este un lucru pe care o să-l vedem, din păcate. Trebuie să fim pregătiți și să reacționăm, în primul rând pentru a păstra stabilitatea și pacea aici acasă și, în al doilea rând, pentru a nu discredita parcursul nostru european”, a spus Maia Sandu.

Pe 5 noiembrie, autoritățile constituționale au anunțat despre faptul că lui Vadim Krasnoselski i se va aplica interdicție de a părăsi Moldova, după ce oficialul a mers la Moscova, unde a primit o distincție de la Vladimir Putin și a declarat că regiunea transnistreană este parte a lumii ruse.

Tofan desecretizează planul Guvernului, după ce lui Krasnoselski i s-a interzis să iasă din țară: Nu deține cetățenia

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!