Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Se vrea distragerea atenției de la Morari? Platon o amenință pe Rață cu judecată. Reacția jurnalistei

14 Sept. 2021, 18:54
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Sept. 2021, 18:54 // Actualitate //  Realitatea.md

Mariana Rață, jurnalistă și co-fondatoarea postului de televiziune TV8, a venit cu o reacție după ce controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, a amenințat-o cu judecata. Astfel, jurnalista anunță că indiferent de atacurile lansate în adresa ei, va continua să își facă munca corect și onest.

Reacția jurnalistei a fost publicată chiar pe pagina de Facebook a acesteia.

„Urmare a atacurilor orchestrate din ultimele zile îmi este deja clar că scopul lor este de a mă intimida pentru investigațiile pe care le-am realizat și cele pe care urmează să le realizez.

Anunț pe această cale că, indiferent de tacticile și metodele pe care le aplică diferiți actori pentru a mă demoraliza, voi continua să îmi fac munca onest și corect.

Legat de cererea de judecată a controversatului Veaceslav Platon, îl așteptăm să revină în Republica Moldova și să participe la ședințele de judecată”, a scris Mariana Rață.

Menționăm că, astăzi,  14 septembrie, Veaceslav Platon anunța pe facebook că se pregătește să o dea în judecată la București pe Mariana Rață. Controversatul om de afaceri se plânge că i-ar fi fost lezate onorea și demnitatea.

Amintim că, la 8 septembrie curent, renumita jurnalistă Natalia Morari, persoană care a stat la bazele creării postului televiziune TV8, anunța că renunță pentru o perioadă la emisiunile sale și se retrage din temporar din Consiliul de Administrație al televiziunii. Anunțul a venit după ce aceasta a dezvăluit că tatăl copilului său este controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.

Ulterior, prezentatoarea emisiunii „Cutia Neagră”, Mariana Rață, care a fost colegă de insituție media cu Natalia Morari până la demisia acesteia, a venit cu o declarație publică.

Mariana Rață, cu lacrimi în ochi, după cazul Nataliei Morari: Cerem scuze și vrem să ne mai dați o șansă!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 16:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2026, 16:46 // Slider //  Realitatea.md

Republica Moldova va începe să importe gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în sectorul românesc al Mării Negre din toamna anului 2027, a declarat premierul Vasile Tofan, care susține că autoritățile de la Chișinău au reușit să asigure un volum important de gaze din acest proiect strategic, mizând pe costuri de transport mai mici și pe reducerea dependenței de piețele îndepărtate.

Potrivit șefului Executivului, intrarea în exploatare a zăcământului Neptun Deep va schimba piața regională a gazelor naturale, iar România urmează să-și dubleze producția anuală.

„România produce circa 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Acum, cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, acest volum se va dubla. România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Europa și sunt bucuros că noi am reușit să alocăm un volum important pentru consumul nostru în termeni de gaz care va fi adus din Neptun Deep, pentru beneficiul consumatorilor noștri”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a explicat că apropierea geografică a zăcământului de Republica Moldova reprezintă un avantaj economic, deoarece gazele vor putea fi transportate pe distanțe mai mici decât în cazul unor surse îndepărtate de aprovizionare.

„Este gaz care este mai aproape de țara noastră, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici și este un parteneriat care este avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru cetățenii din Republica Moldova”, a precizat șeful Guvernului.

Potrivit lui Tofan, exploatarea comercială a zăcământului este planificată pentru anul viitor, iar Chișinăul intenționează să înceapă importurile odată cu noul an gazier.

„Intrarea în exploatare a acestui proiect este planificată, din ultimele informații pe care le avem, pentru vara viitoare. Începând cu toamna viitoare, când intrăm în anul gazier, vom începe să aducem gaz românesc din Marea Neagră”, a anunțat premierul.

Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de companiile OMV Petrom și Romgaz, care dețin fiecare câte 50% din participație. Investițiile totale sunt estimate la aproximativ 4 miliarde de euro, iar rezervele recuperabile de gaze naturale sunt evaluate la circa 100 de miliarde de metri cubi.

Conform calendarului actualizat al dezvoltatorilor, prezentat la 28 septembrie 2026, primele gaze ar urma să intre în sistemul național de transport al României în prima jumătate a anului 2027. Producția va crește treptat și ar urma să atingă un nivel analizat de aproximativ 8 miliarde de metri cubi până la sfârșitul trimestrului III din 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!