Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

„Folosește-ți inima pentru conectare”, sfatul specialiștilor din sănătate în contextul Zilei Mondiale a Inimii

29 Sept. 2021, 09:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Sept. 2021, 09:55 // Actualitate //  Realitatea.md

Astăzi, la nivel mondial, este marcată Ziua Inimii, scopul căreia este sporirea gradului de conștientizare a populației cu privire la riscurile pentru bolile cardiovasculare, inclusiv cele de inimă și accidentul vascular cerebral.

În acest an, genericul acestei zile este „Folosește-ți inima pentru conectare”, îndemnând fiecare membru al societății să își folosească cunoștințele, compasiunea și influența pentru a-și asigura o viață sănătoasă pentru inimă.

„Evenimentul a fost lansat la inițiativa Federației Mondiale a Inimii (FMI), fiind cea mai mare platformă specializată pe protecția sănătății inimii din lume. Bolile cardiovasculare (BCV)  provoacă 18,6 milioane de decese în fiecare an. Acestea pot apărea din mai multe cauze, cum ar consumul de tutun și alcool, diabetul, hipertensiunea arterială și obezitatea, până la poluarea aerului sau amiloidoza cardiacă. La nivel mondial, în jur de 520 de milioane de persoane suferă de boli cardiovasculare și au fost afectate în mod disproporțional de COVID-19 în ultimul an. Aceștia au fost expuși unui risc mai mare de a dezvolta forme grave ale bolii, iar din cauza unei vulnerabilități sporite au fost nevoiți să se izoleze”, anunță Ministerul Sănătății.

Drept urmare, aceste persoane au suportat un șir de consecințe:

  1. Lipsa vizitelor regulate la medic;
  2. Absența contactului cu familia și prietenii;
  3. Reducerea practicării exercițiilor fizice.

În Republica Moldova, bolile cardiovasculare se situează pe primul loc în clasamentul cauzelor de deces.

„Pe parcursul anului 2020, în țara noastră din cauza afecțiunilor aparatului cardiovascular au decedat 22 872 de persoane, comparativ cu 21 512 decese,  în 2019. În structura deceselor cauzate de bolile aparatului circulator predomină cardiopatia ischemică (12566 persoane), bolile cerebro-vasculare (5006 persoane), infarctul miocardic acut (1748 persoane), cardiopatia hipertensivă (2615 persoane)”, se mai arată în comunicat.

În acest an, obiectivul global al Zilei Mondiale a Inimii este valorificarea puterii telemedicinii pentru a îmbunătăți conștientizarea, prevenirea și gestionarea BCV. Cei trei piloni în acest proces sunt:

  1. Investițiile – crearea condițiilor pentru utilizarea eficientă a instrumentelor digitale pentru a îmbunătăți prevenirea, diagnosticul și metodele de tratament a inimii pentru fiecare – de la copii la persoanele în etate.
  2. Prevenirea – îngrijirea inimii prin adoptarea unui stil alimentar sănătos cu consum redus de zahăr, renunțarea la fumat și practicarea exercițiilor fizice. Totodată, în cazul unei boli cronice (insuficiență cardiacă, diabet, hipertensiune arterială, obezitate) este important să se opteze pentru vizite regulate la medic, iar în cazul infecției COVID-19 să se solicite asistența medicală urgentă.
  3. Comunitatea – utilizarea tehnologiilor moderne pentru conexiunea cu membrii familiei, în special pe timp de pandemie.

Pentru a îmbunătăți sănătatea inimii și a preveni îmbolnăvirea, este important să cunoaștem factorii de risc ai acestora:

  1. Dieta bogată în grăsimi saturate, grăsimi trans, colesterol, zahăr și sare;
  2. Activitate fizică insuficientă;
  3. Consumul de alcool;
  4. Consumul de tutun în orice formă sporește considerabil riscul bolilor de inimă și al infarctului miocardic.

Astfel, pentru a evita boala este important să prevenim influența acestor factori, să adoptăm un stil alimentar și de viață sănătos, să menținem tensiunea arterială, colesterolul și nivelul zahărului din sânge în limitele normei și să reducem riscul bolilor de inimă și a atacului de cord, recomandă specialiștii din sănătate.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.